Primarul Ion Dobre: „Am realizat împreună, să continuăm împreună!”
„Au trecut 8 ani de când dumneavoastră mi-aţi încredinţat votul. A fost şi este datoria mea morală să vă informez cu privire la modul în care mi-am îndeplinit promisiunile. Ştiu că unicul program al contracandidaţilor mei va fi acela al atacurilor îndreptate asupra mea. Dar chiar dacă adeversarii nu vor să recunoască, comuna noastră stă mult mai bine ca în anul 2004”, a precizat primarul localităţii Pesceana, Ion Dobre.
În continuare vă prezentăm programul electoral în mandatul 2012-2016:
Dezvoltarea infrastructurii drumurilor comunale:
Proiect local de asfaltare a 1km pe drumul comunal Lupoaia, fără investirea fondurilor locale. Valoarea proiectului este de 200.000 euro.
Proiect de modernizare a drumului comunal Negraia pe lungimea de 6 km. Până în prezent s-a realizat asfaltarea a 2,4 km, proiectul având continuitate , dar aşteptăm finanţare. Valoarea proiectului este de 800.000 euro.
Proiect de dezvoltare a bazei de comunicaţii locale, judeţene, naţionale şi internaţionale prin introducerea fibrei optice fără fonduri locale sau alocate de la consiliul Judeţean. Valoarea investiţiei este de 150.000 euro. ({n prezent, în comună se utilizează telefonie fixă, internet prin fibră optică şi cablu TV.)
Introducerea telefoniei mobile prin montarea stâlpilor a trei reţele( Orange, Cosmote, Vodafone) în Dealul Ursoaia şi la Războaie, Râpa Cărămizii.
Amenajarea, prin pietruire a drumurilor comunale: Pesceana- Ursoaia; Pesceana- Negraia; Roeşti-Negraia.
Construcţia podeţului „La Fârtat”, construcţia podului Lupoaia la Târg, reparaţia podului „La Povarna”în Negraia, construcţia podului „La Gorjanu”, reparaţii majore la podul Ursoaia, împrejmuirea cu gard metalic a Bazei sportive.
Reamenajarea târgului comunal şi construcţia unui gabion din piatră pe lungimea de 200 m, lucrare realizată cu fonduri şi forţă de muncă locale.
Amenajarea prin betonare a drumurilor de acces la Biserica Cermegeşti; srijin acordat bisericilor Pesceana şi Cermegeşti pentru introducerea încălzirii centrale în Biserici.
Dotarea şcolii cu două microbuze şcolare pentru transportul elevilor, întreţinerea microbuzelor şi aprovizionarea lunară a necesarului de carburant;
Cumpărarea cu fonduri proprii a centralei de căldură a şcolii.
Reabilitarea totală a Şcolii de la roeşti prin înlocuirea acoperişului, introducerea încălzirii centrale, lambriu, pavaj cu gresie, construcţie de toalete în înteriorul şcolii, forarea unui puţ şi racordarea şcolii la apă curentă, împrejmuirea curţii şcolii cu gard ecologic, racordarea şcolii la internet şi telefonie montarea de geamuri şi uşi termopan. Din păcate factorii de decizie factorii de decizie au hotărât închiderea Şcolii Roeşti.
Amenajarea unui cabinet stomatologic dotat cu toată aparatura necesară şi punerea lui în funcţiune.
„Am avut o permanentă activitate în realizarea de proiecte pentru dezvoltarea şi modernizarea localităţii. Sunt realizate proiecte pentru atragerea fondurilor europene pentru: asfaltarea drumului comunal Ursoaia pe o lungime de 2,5km; asfaltarea drumului Lupoaia pe o lungime de 5,3 km, asfaltarea drumului comunal Negraia pe o lungime de 8 km”,a declarat primarul Ion Dobre.
Realizarea unui proiect cu valoare de 2,5 milioane de euro, proiect verificat de Agenţia de Plată pentru Dezvoltare Regională Craiova şi Bucureşti şi declarat eligibil pentru finanţare. Proiectul cuprinde: introducerea alimentării cu apă pe lungimea de 13 km, a canalizării şi a staţiei de epurare a apelor reziduale; reabilitarea Şcolii Vechi în Cămin Cultural modern şi biblioteca comunală cât şi construirea unei grădiniţe cu program special.
„M-am angajat în dezvoltarea comunei într-o proiecţie asumată pe termen lung. Au fost multe de făcut pentru un singur om, am proiecte câştigate şi proiecte ce aşteaptă doar finanţare şi de aceea doresc încrederea locuitorilor comunei mele, pentru acordarea unui vot curat, astfel încât proiectele pentru care am depus eforturi deosebite să fie finalizate. Iubesc Pesceana, sunt fiul comunei, născut şi crescut aici, înţeleg oamenii şi nevoia lor de speranţă şi promit că voi investi în continuare, punând suflet şi încredere în tot ceea ce voi face. Nu-mi doresc o campanie cu dezinformare şi ură. De aceea vă rog să fiţi doar o ştampilă în mâinile altora şi sper că prin vot să consolidăm împreună o echipă puternică care să pună bazele unei comunităţi cu o viaţă modernă”, a conchis primarul localităţii Pesceana, Ion Dobre.
Carmen CĂLIN







