Primarul Mihai Mateescu sprijină în continuare școala
Luni, 17 septembrie 2012, a debutat noul an școlar 2012-2013. La deschidere, alături de elevi, cadre didactice, părinți și bunici au participat și oficialitățile orașului în persoana primarului Mihai Mateescu și a viceprimarului Bogdan Dumitrică. Au participat, de asemenea, reprezentanți ai bisericii, poliției și jandarmeriei locale.
În cuvântul de deschidere, directoarea Camelia Gheorghe Pavelescu a urat un „bun venit” elevilor și dascălilor, a mulțumit celorlalți participanți pentru prezența și a asigurat audiență de faptul că instituția pe care o conduce va face totul pentru a oferi elevilor un sistem modern de învățământ, bazat pe un dialog școală-comunitate, cu cadre didactice foarte bine pregătite și o bază materială pe masura. În alocuțiunea sa, primarul Mihai Mateescu a precizat că va fi în continuare alături de școală, sprijinind-o din toate punctele de vedere, existând o legătură de suflet între instituție și domnia sa prin prisma meseriei de dascăl avută cu mulți ani în urmă. Neluțu Achim, coregraf și instructor pentru activități culturale, în intervenția sa a reiterat dorința domniei sale de a recruta și promova tinere talente din școală în vederea participării la diferite activități culturale.(C.C.)







