Meta
Realitatea Vâlceană

Primele recolte la grâu, orz şi rapiţă

Apa face legea în 2011. Calitatea recoltelor de grâu, orz şi rapiţă depinde direct proporţional de nivelul de apă de care au beneficiat plantele în ultima perioadă înainte de recoltare

Lipsa apei din ultimele luni îşi face acum simţite efectele. Din plin. Interesant este şi faptul că, în timp ce unii fermieri plâng după apă, alţii, dimpotrivă, se tem că o cantitate prea mare de precipitaţii, în perioada imediat următoare, le-ar putea compromite producţiile de păioase.

Ce dificultăţi întâmpină producătorii agricoli şi cum încearcă să le facă faţă, am aflat direct de la aceştia.

Secetă în sud
În toată primăvara, în zona noastră n-a plouat decât circa 40-42 de litri de apă pe metru pătrat
Zona din sudul judeţului a fost afectată puternic de secetă. Toate culturile agricole resimt acut lipsa apei. Potrivit unor analize, culturile au fost afectate după cum urmează: rapiţa în proporţie de 50 la sută, iar grâul şi orzul în proporţie de 40 la sută fiecare. Fermierii care avut posibilităţi financiare au întos rapiţa distrusă încă din primăvară, însă nu toţi şi-au permis acest lucru”.

Prea cald pentru grâu
Ne-am confruntat cu secetă din încă luna iunie, iar acest lucru şi-a pus amprenta pe cultura de grâu.

La această dată (n.r. – mijlocul lunii iunie) cultura de grâu se apropie de maturitate, probabil că vom începe recoltatul la începutul lunii iulie.

Starea actuală de vegetaţie este mai puţin bună din cauza secetei care persistă de la începutul lunii iunie a.c. Ultima perioadă de vegetaţie a culturii de grâu a fost îngreunată din cauza temperaturilor ridicate din perioada înfloritului şi a lipsei de apă. Referitor la deviaţiile de la normal, acestea sunt cauzate de temperaturile ridicate în ultima perioada de vegetaţie şi a lipsei de apă.

Ce trebuie să facem după recoltare?

Imediat după recoltarea culturilor de toamnă sau de primăvară (mazăre, orzoaică, rapiţă de primăvară etc.), să nu lase terenul fără să-l lucreze. Această lucrare poate fi direct o arătură de vară, dacă umiditatea solului permite, urmată de o grapă stelată pentru mărunţirea bulgărilor.

În cazul în care umiditatea solului este scăzută şi nu permite o arătură de calitate, atunci se recomandă o lucrare cu grapa cu discuri, numită dezmiriştire, urmând apoi să se facă arătura după căderea primei ploi.

Terenul nu trebuie lăsat nelucrat indiferent dacă urmează pe acea suprafaţă o cultură de toamnă sau una de primăvară. De ce? Răspunsul este unul foarte simplu: toate buruienile prezente pe suprafaţa respectivă îşi vor continua ciclul de vegetaţie, vor ajunge la maturitate iar seminţele acestora vor mări şi mai mult rezerva de seminţe de buruieni a solului, iar anul următor vom avea o problemă şi mai mare cu privire la combaterea acestora.

De asemenea, capilaritatea solului, formată pe parcursul perioadei de vegetaţie a culturii, va permite în continuare pierderea apei din sol, prin evaporare.

Indiferent de zona în care ne aflăm, conservarea apei în sol trebuie să fie o prioritate pentru oricine face agricultură, iar această conservare nu se poate face decât aplicând o agrotehnică corectă.(C.C.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.