Meta
Realitatea Vâlceană

Probleme financiare la clubul CSM Râmnicu Vâlcea, semnalate de finanţatorul Dan Niţu

Finanţatorul echipei de fotbal CSM Râmnicu Vâlcea, senatorul Dan Niţu, a semnalat mai multe probleme financiare cu care se confruntă clubul, în urma unor controale financiare.
Situaţia este destul de gravă la club. Sincer, nu măteptam ca fosta conducerea a clubului să facă actele pe genunchi. Noi ştiam că trebuie să recuperăm încasări de TVA de 3 miliarde şi am descoperit că avem săm 3 miliarde. Majoritatea datorii din anii 2008-2009, cu multe penalităţi. în acest sens, am propus deja executivului local săi mărească cota de participaţiune la 45%, pentru că nu suntem noi obligaţi să soluţionăm greşelile altora. Am cerut şi un control de finanţe destul de amănunţit, ca să ştim cum stăm”, a precizat Niţu.

O altă dorinţă a lui Dan Niţu este ca Primăria Râmnicu Vâlcea săi asume printr-o hotărâre de Consiliu Local „promovarea echipei CSM în Liga 1”.

Asta înseamnă un angajament prin care executivul să pună în practică această dorinţă. Nu-mi permit să ajung în prima divizie şi apoi pentru că nu corespunde stadionul să fiu nevoit să joc pe la Piteşti sau prin alte locuri. Dacă executivul nu-şi asumă acest lucru, atunci nu mai promovăm, rămânem în Liga a 2-a, aşa cum a fost şi până acum cu fost conducere, o echipă de mâna a doua, acolo să fie şi ea cu numele”, a mai spus Niţu.

Senatorul Dan Niţu, sponsorul principal al echipei de fotbal CSM Râmnicu Vâlcea, deţine din vara acestui an 67% din acţiunile echipei, restul aparţinând municipalităţii.
CSM Râmnicu Vâlcea ocupă locul al treilea în Seria a II-a a ligii secunde şi are ca obiectiv declarat promovarea în primul eşalon fotbalistic.

ADINA DUMITRU

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.