Problemele pensionarilor, în atenția primarului Emilian Frâncu
Marți, 7 august a.c., primarul municipiului, Emilian Frâncu, a vizitat cele două cluburi ale pensionarilor din Ostroveni, respectiv cel de lângă Școala Generală ”Anton Pann” – PT5 și cel de pe strada I.C. Brătianu. În primul caz, edilul șef a luat act de solicitările pensionarilor care frecventează clubul, respectiv alocarea unui frigider, dar și a unui aspirator, cu care să se poată face curățenie mai eficient. Totodată, primarul Frâncu a mai dat dispoziție ca la clubul de la PT5 să se renoveze o porțiune de perete afectată de igrasie și a lansat ideea creării unei mini-biblioteci, care să le ofere pensionarilor o alternativă suplimentară de petrecere a timpului liber. La clubul pensionarilor din strada I.C. Brătianu, unul de dimensiuni mai reduse, de data aceasta, primarul și-a notat doleanțele celor de aici – care constau în principal în alocarea unor materiale pentru întreținerea curățeniei – și a promis că toate solicitările vor fi rezolvate cât mai repede. La acest moment, în oraș funcționează șase cluburi ale pensionarilor, în cartierele Ostroveni, Petrișor, 1 Mai, Traian și Nord. (A.T)







