Prof. Ion Soare a primit diploma de cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea
Autorul primei Enciclopedii a judeţului Vâlcea, prof.dr. Ion Soare, a primit miercuri, 29 februarie a.c., diploma de cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea.
„Mă bucur că iubirea mea este împărtăşită prin acest gest foarte frumos şi pentru aceasta mulţumesc tuturor vâlcenilor, Forumului Cultural al Râmnicului, domnului Pantelimon şi membrilor Consiliului Municipal care au apreciat munca mea şi au avut încredere în mine şi bineînţeles d-lui primar,”a precizat prof.dr.Ion Soare.
„Domnul profesor Ion Soare, doctor în slavism, este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi unul dintre cărturarii de azi cu care Râmnicu Vâlcea se poate mândri. În calitate de cercetător al filialei judeţene a Arhivelor Naţionale a dobândit o cunoaştere aparte a documentaţiei privind istoria Râmnicului şi a judeţului ceea ce i-a permis să alcătuiască şi să publice mai multe lucrări de factură monografică despre Primăria municipiului şi despre alte instituţii locale şi pe alte teme, cum ar fi Enciclopedia Judeţului Vâlcea, o lucrare monumentală în 3 volume”, a declarat primarul Romeo Rădulescu. (A.T.)







