Meta
Realitatea Vâlceană

Proiecțiile prezidențiale ale lui Victor Ponta: România, o țară de top european și mondial

Victor Ponta a fost primul dintre cei 14 candidați prezidențiali care a oferit pentru dezbaterile din campanie un Program de țară cuprinzând ideile, temele și proiectele sale politice în perspectiva alegerii ca președinte al României. Acest Program cu care se prezintă în fața electoratului este stucturat în zece capitole, fiecare abordând câte o temă esențială legată nemijlocit de atribuțiile constituționale ce revin președintelui.

Primul dintre capitole se referă exact la ceea ce le-a lipsit românilor în ultimii zece ani și anume unitatea, coeziunea și solidaritatea între români, promovarea spiritului și activismului civic, asigurarea și încurajarea unor relații corecte de parteneriat între stat și societate. Pe fondul acestei armonizări sociale, Victor Ponta se angajează ca, de pe poziția prezidențială, să participe activ la combaterea sărăciei, la creșterea nivelului de trai pentru toți românii, la reducerea diferențelor de dezvoltare atât între regiuni, cât și între diversele categorii sociale.

Programul prezidențial al lui Victor Ponta cuprinde, de semenea, câte un capitol special dedicat drepturilor și libertăților cetățeanului, investițiilor sociale în zona populației tinere, în educație și familie, construcției unei societăți echitabile în care valoarea și munca sunt pe deplin apreciate, susținute și răsplătite.

Un alt set de proiecte din Program este fundamentat pe promovarea valorilor românești, pe mândria de a fi român, pe securitatea națională și siguranța cetățeanului. „Cred că românii – a declarat Victor Ponta cu prilejul lansării programului său prezidențial – au dreptul, după cei zece ani, să știe și cu ce se ocupă, și ce vrea să facă un președinte”.

Garanția seriozității Programului electoral al lui Victor Ponta va fi dată de relansarea economică a României, prin politicile promovate pentru ca țara noastră să devină un stat economic de top în regiune, precum și prin sustenabilitatea constantă a proiectelor privind dinamizarea mediului economic autohton. Românii trebuie să-și consolideze încrederea în potențialul țării noastre. Victor Ponta demostrează prin Programul său că vom putea să fim Centrul industrial est-european, un hub tehnologic în regiune, un lider regional pe energie, precum și un mare producător agricol.

Prin Programul său, Victor Ponta țintește creșterea competitivității țării, astfel încât România să ajungă în top 15 UE și pe locul 40 în lume pe acest criteriu. Acest obiectiv se bazează pe topul global al competitivității realizat de Forumul Economic Mondial care a evidențiat faptul că România a urcat în ultimii doi ani, de pe locul 78, pe poziția 59 dintr-un total de 144 de țări. Între obiectivele economice prioritare, Victor Ponta așează independența energetică totală în următorii 5 ani și ocuparea poziției de lider energetic regional, creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, a exporturilor și a productivității prin transfer tehnologic, iar în planul politicii externe, Victor Ponta pledează pentru o politică pragmatică și pe asumarea unui rol activ și puternic în Uniunea Europeană. Bazându-se pe atribuții constituționale foarte clare în ceea ce privește politica externă, spre deosebire de ceilalți competitori, Victor Ponta este ferm hotărât, așa cum precizează în Programul său prezidențial, să se îngrijească permanent, cu aceeași forță zi de zi, de imaginea externă a României. Pentru el, prin misiunea pe care și-o asumă, nimic nu e mai presus decât dorința de a fi un președinte responsabil, aflat în slujba oamenilor și a interesului național.

Dr.ing. Ion Cîlea, președintele Organizației Județene Vâlcea a PSD

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.