Proiectul Primăriei Municipiului “Dezvoltare locală durabilă și promovarea incluziunii sociale în comunitatea marginalizată Colonie Nuci” a fost premiat de Ambasada Franței
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost premiată de Ambasadoarea Franței, Laurence Auer, pentru proiectul “Dezvoltarea locală durabilă și promovarea incluziunii sociale în comunitatea marginalizată Colonie Nuci”.
Joi, 22 iunie 2022, Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, reprezentată de Administratorul Public Eusebiu Vețeleanu, i-a fost acordată “. Mențiunea specială” a juriului în cadrul concursului “Orașe durabile” 2023, organizat de Ambasada Franței în România la categoria “județe și municipii” – tematica “Eco-cartier”.

Ediția de anul acesta s-a axat pe promovarea și susținerea proiectelor aflate în implementare și care respectă referențialul Eco Cartier realizat de Ministerul Francez al Tranziției Ecologice. Acest demers al autorităților franceze încurajează și promovează noi moduri de a realiza, construi și gestiona un oraș durabil.
Un Eco-cartier integrează ansamblul provocărilor amenajării durabile și oferă locuitorilor posibilitatea unui mod de viață care să răspundă marilor provocări climatice, biodiversității, bazându-se pe resursele locale.
Proiectul Municipiului Râmnicu Vâlcea, “Dezvoltare locală durabilă și promovarea incluziunii sociale în comunitatea marginalizată Colonie Nuci”, se încadrează în tipologia celor 4 piloni ai cadrului francez de realizare a unui Eco-cartier – demers și proces, cadrul de viață, dezvoltare teritorială și mobilitate decarbonată, mediul înconjurător și clima – piloni care răspund provocărilor de dezvoltare durabilă ale ONU.









