PROTECȚIA ANIMALELOR: 13 sancțiuni în două zile în cinci localități din Vâlcea!
ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR PENTRU PROTECȚIA ANIMALELOR ÎN JUDEȚUL VÂLCEA
În perioada 25–26 februarie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, prin Biroul pentru Protecția Animalelor, au desfășurat acțiuni punctuale pe raza județului, pentru verificarea modului de respectare a legislației privind protecția animalelor.
Activitățile s-au desfășurat pe raza următoarelor localităților Boișoara, Drăgoești, Perișani, Racovița și Râmnicu Vâlcea.
În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.400 de lei.
Principalele nereguli constatate au vizat neidentificarea și neînregistrarea animalelor, lipsa documentelor sanitar-veterinare obligatorii, precum și neasigurarea condițiilor minime de bunăstare, respectiv a hranei și apei necesare, a îngrijirii corespunzătoare și a asistenței medicale veterinare.
Totodată, în cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii au emis două ordine de plasare în adăpost pentru două exemplare canine, ca măsură de protecție dispusă în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în vederea asigurării bunăstării acestora.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor reamintesc deținătorilor de animale obligația respectării legislației în domeniu, subliniind importanța asigurării condițiilor adecvate de îngrijire, identificare și supraveghere medicală.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în scopul prevenirii faptelor care aduc atingere bunăstării animalelor și al creșterii gradului de responsabilizare a deținătorilor.







