Pruteanu şi Constantinescu merită să fie cinstiţi cu muuuultă bere de Matei
Sursele noastre ne-au spus că Gigi Matei a vorbit deja cu angajaţii de la Edion să-i pregătească nişte baxuri de bere, pe care să le trimită unor oameni buni de cinste. Este vorba despre Bogdan Pruteanu şi Cosmin Constantinescu, unii dintre cei mai tineri consilieri locali, care au plecat în vacanţă şi le-au stricat liberalilor planurile de a scăpa de Gigi Matei săptămâna aceasta. Cei doi fac parte din grupul celor 14 consilieri care de câteva săptămâni votează în neştire, cu ocazia şedinţelor extraordinare pe care tot ei le convoacă, pentru retragerea atribuţiilor de primar interimar lui Gigi Matei. Cum luni trebuia să aibă loc o nouă şedinţă, liberalii se pregătiseră cu mic cu mare de o nouă mascaradă. Toată strategia lor de doi bani a fost dată peste cap de concediile lui Pruteanu şi Constantinescu, care au considerat că este mai important timpul lor liber decât tămbălăul din Consiliul Local. Aşa că, în timp ce liberalii înoată în canicula care le-a topit de tot creierii, doi oameni inteligenţi probabil sorb din cocktailuri la această oră, sub umbreluţe, aşteptând să le sosească nişte colete. Cum ce colete? Cele cu berea pe care Matei este obligat să le-o ofere măcar aşa, în semn de mulţumire pentru gestul lor de bun simţ. Noi sperăm să fie vorba de o bere de calitate, care să-i mai ţină pe Constantinescu şi Pruteanu departe de Râmnicu Vâlcea încă o bună bucată de timp. Nu le-ar strica nici lor, nici nouă. (A.T.)







