PSD n-a uitat de Ion Cîlea şi-l propune cetăţean de onoare al judeţului Vâlcea
Pesediştii vâlceni nu au uitat data de 9 iulie şi şi-au amintit de regretatul lor preşedinte, Ion Cîlea (a cărui zi de naştere era pe 9 iulie 1944), de cel care le-a fost preşedinte mai mult de un deceniu, care a făcut din PSD Vâlcea o forţă politică, obţinând rezultate remarcabile.

„Astăzi ar fi fost o zi din aceea în care toată lumea îl suna pentru a-i spune La Multi Ani! Cu modestie si respect multumea tuturor si se scuza ca nu sarbatoreste decat cel mult in familie! Astazi nu pot decat sa transmit familiei si prietenilor sincere condoleante pentru cel care a fost omul deosebit si PRESEDINTE AL PSD SI AL CONSILIULUI JUDETEAN VALCEA, Ion CILEA.
In aceasta zi in care daca mai era printre noi isi sarbatorea ziua de nastere vreau sa anunt ca voi declansa procedura prin care doctorului inginer Ion CILEA sa ii decernam titlul de CETATEAN DE ONOARE AI JUDETULUI VALCEA!” – a transmis Costi Rădulescu, succesorul lui Ion Cilea la preşedinţia Consiliului Judeţean şi a PSD Valcea.
„Nu pot decât să-mi exprim regretul că un OM ca Ion Cîlea nu mai este în mijlocul nostru. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” , a declarat senatorul Laurenţiu Coca.
Preşedintele Ion Cîlea a decedat pe 3 decembrie 2014.







