Pușcăria România
Pentru cine nu a cunoscut ororile din perioada stalinistă, pe care au îndurat-o înaintașii noștri întemnițați după o judecată sumară sau executați și abia după aceea judecați, că nu rezonau cu directivele impuse de Kremlin, prin comisarii sovietici la ordinul cărora se mișcau marionetele de la București, ceea ce se întâmplă azi cu țara este comparabil cu „Noaptea muzeelor deschise”. Sunt sigur că nu vă este străină acțiunea prin care Ministerul Culturii pune gratuit la dispoziția tinerelor generații muzeele, pentru a petrece o noapte în compania vestigiilor trecutului. Traian Băsescu și cozile de topor din Justiție, seduși de succesul proiectului cultural, au extins la nivelul întregii Românii reconstituirea regimului stalinist. Nenorocirea este aceea că președintele și Liona care îi servește interesele, din fascinația pentru autenticitate au renunțat la exponatele reci și fără personalitate care populează un muzeu pentru a le înlocui cu poporul viu supus terorii regimului bolșevic, restaurat în amănunt, cu procurorii ridicându-i cu mâna mascaților pe octogenarii situați în contra democrației cu bâta, pe oamenii de afaceri care refuză cooperarea cu „Stăpânul Lovelelor” și supunerea necondiționată la cheremul clanului dictatorial, cu oponenții politici ridicați cu alai din locuri publice, în amiaza mare, cu scopul de a-i impresiona pe cei tentați să le urmeze exemplul, cu acea parte a mass media care a ales demnitatea, informarea corectă și exprimarea adevărului în locul soldei de mercenar în slujba colportorilor, puse sub obroc etc. Exemplul cel mai la îndemână pentru argumentarea celor exprimate este cazul Antena 3 care se vede nevoită să se mute în alt sediu, ca urmare a unui proces dirijat împotriva patronului celor vinovați că au supus atenției publice potlogăriile fraților Băsescu în cârdășie cu clanul țiganului Bercea Mondialul și afacerea împuțită, de tip mafiot, patronată de tată și fiică, în acapararea terenurilor de la Nana.
Fac o paranteză aici, pentru a vă aduce aminte că și Curierul de Vâlcea, primul cotidian particular din România, în zorii democrației de tranziției de pe vremea lui Ion Iliescu, a fost supus unor presiuni incredibile, fiind în poziția similară cu aceea a TV Antena 3, când i s-a refuzat dreptul de tipărire în Râmnicu Vâlcea. Pe vremea aceea încă nu apăruseră tipografiile particulare, în condițiile moderne pe are le vedeți acum. Era o tipografie de tipar înalt, proprietate de stat, dincolo de bariera de la 11 Iunie și alta la Pitești. Pentru că eram un cotidian incomod, așa cum ne vedeau autoritățile, am fost nevoiți să tipărim ziarul la Pitești, timp de două săptămâni, în exil, cu consecințe economice dramatice pentru acționarii care nu eram, nici pe departe, oameni de bani gata. S-a constituit un comitet de susținere a Curierului, din oamenii Vâlcii cu conștiința curată, la purtător. Le mulțumesc și azi cu aceeași recunoștință! Una peste alta, ca să n-o mai lungesc, am trecut peste necaz punând bazele presei libere care se exprimă în acest timp în Vâlcea.
Ideea este aceea că încercarea de reducere la tăcere a Curierului a coincis cu zaverele tinerilor, cu evenimentele de la Târgu Mureș și cu dezmembrarea Iugoslaviei, evenimente dure și de un tragism înspăimântător, care au marcat lumea. Cu alte cuvinte, în această conjunctură nu puteam funcționa ca voce cu autoritate, capabilă să comenteze realitatea corect și cu maximă credibilitate, chiar dacă publicația era una de provincie, dar cu un tiraj de care mă mir și acum: 30.000 de exemplare zilnic și fără retur, la nivelul unui județ cu populație mică în comparație cu celelalte de pe harta țării. În aceeași notă, dar la un nivel care din punctul de vedere al amploarei depășește mult povestea Curierului de Vâlcea, Antena 3 și meseriașii ei de cea mai mare clasă, au un cuvânt greu împotriva ofensivei Mamei Rusia sub ambiția lui Putin, pentru revitalizarea imperiului din cenușa comunistă. Am râs când celebrul personaj al bancurilor, Bulă, spunea că furibund înseamnă muribund furios. Din păcate, cu așa ceva avem de-a face și cu Traian Băsescu care își joacă pe mâna Moscovei viitorul de pușcăriaș dimpreună cu toate neamurile lui, trăgând nădejde la o imunitate fără de moarte, prin mărinimia țarului. Pușcăria România ar trebui să netezească drumul regionalizării conflictului din Ucraina până la Balcani, în vederea internaționalizării. Antena 3 și alte șapte milioane și jumătate de români cu conștiința patriei se opun acestei orori premeditate, cinstind memoria părinților și garantând viitorimea urmașilor. Suntem aici!
Petrinel ȘTEFĂNESCU







