Râmnicu Vâlcea, fără locuri de întâlnire şi de plimbare între două vorbe de dulce în Postul Mare
Am trăit s-o vedem şi pe asta: în municipiul de sub poalele Dealului Capela nu mai ai unde să-ţi duci iubita pentru suplimentul romantic de weekend, dacă nu ai cumva de gând să-ţi îngropi momentul de tandreţe în prima cârciumă nearestată de ANAF sub pecetea lacătului pus pe uşă.
Cu mai mulţi ani în urmă, parcul situat pe faleza râului Olăneşti, în vecinătatea podului Vinerii Mari, a fost ras de buldozere pentru a face loc giganticului testicul arhitectonic River Plaza Mall care astupă gura târgului cu megastructura edificiului afectat de epididimită. Cine nu cunoaşte termenul este invitat să acceseze dex online, capitolul „Boli ale aparatului genital”, paragraful Oul Viermănos.
Mai încolo au fost tăiaţi copacii din apropierea blocurilor, pentru înfiinţarea puzderiei de parcări unde îndrăgostiţii de timpuriu ca şi cei de mai târziu pot asculta concertul motoarelor turate şi al claxoanelor acutizate, în locul corului de privighetori alungat de o administraţie locală tembelă.
Mai nou, în centrul oraşului s-a căscat o groapă care a băgat în bezna amintirii cel mai cunoscut loc de întâlnire intitulat „Pe teresă”. Dacă vrei să ieşi în lumina primăverii, să-i dai dreptate celebrului Tudor Gheorghe atunci când îşi ceartă iubita cu întrebarea „Au înnebunit salcâmii şi tu vrei să fiu cuminte?”, nu mai poţi nici în parcul Mircea cel Bătrân, pentru că din groapa de alături, cu potenţiometrul la volum maxim, îţi taie gargara de îndrăgostit zgomotul utilajelor care sapă ca şi când ar fi hotărâte să te îngroape de viu şi cu nervii vraişte.
Tot în perimetrul amintit, domnul profesor Andrei, sub bagheta căruia evoluează fanfara Gabriel Chaborschi, obişnuise publicul vâlcean de toate vârstele să vină la Concertele Primăverii, în deschiderea noii stagiuni a îndrăgitei orchestre. Dar, cum să mai concerteze pe fundalul sonor al ciocanelor pneumatice care execută partitura şefului de şantier?
În aceeaşi măsură a partiturii cu bemol la noadă, că termenul tehnic „cota”, ar putea fi asimilat cuvântului coadă care nu dă bine muzical, ca să zic aşa, îmi înalţ vocea pentru următoarea acută: zilele trecute m-am întâmplat prin dreptul statuii lui Mircea cel Bătrân, pe la ora amiezii. Acolo, în scuarul din faţa Palatului Copiilor, un grup statuar compus din opt bătrâni părea angajat în ultima partidă de şah premergătoare împărtăşaniei din duminica Paştelui. Vântul nu bătea-nimeni nu mişca. Piesele de şah încremeniseră şi ele ca în clipa zero, înaintea lumii. Am dat să pipăi exponatele, dar mi s-a făcut frică: dacă foşnesc şi mor ca prostu’ care nu-şi dă seama că sunt împăiaţi? Mi-a răspuns onomatopeic şantierul: trosc, pleosc, cioc, boc, scââârţ! Dinspre grupul statuar al şahiştilor: pââârţ! Hopa, înseamnă că sunt vii şi am părăsit zona fericit, dar colindat de un gând funest: nu cumva or fi dospit paiele în dumnealor şi eu mă bucur fără temei?
Revenim la politica situaţiei în care nu avem un loc în Râmnicu Vâlcea, unde să ne „ameţim” iubirea. Păi şi parcul Zăvoi/Saltă din noroi/ Cu chip de strigoi/, cică până de ziua Imnului Naţional, când se va înfăţişa publicului în straie proaspete şi cu gâlca acordată la fântâna unde Anton Pann îşi trezea oamenii din beţie cu îndemnul Deşteaptă-te române! Până atunci, rămâne să urmărim peste gard cum înaintează lucrările şi să tragem cu urechea, în timp ce dăm ocol celebrului parc, la corul păsărilor care se bucură de primăvara îndelung amânată.
Îmi mai aduc aminte că altădată îmi scoateam prietena pe podul de la Goranu să îi recit „Pe chei deasupra Volgăi/ Pe chei deasupra adomitului Cazan,/ Pe chei deasupra Rusiei/ În care moartea e o pedeapsă ciudată/ Trec absolventele, albe petale imaculate,/ Oglindindu-se în apa murdară…”, dar nici acest lucru nu mai este posibil, pentru că şantierul de pe pod pare să fie animat de ambiţia de a se încheia numai după reîntoarcerea lui Emilian Frâncu în cel mai confortabil fotoliu al Primăriei Râmnicu Vâlcea, pentru următorul mandat de patru ani şi jumătate cu suspendare!
În concluzie, să nu interpretaţi că sunt împotriva modernizării oraşului, dar nici să dai dintr-un şantier în altul, să calci din groapă în gaură şi să-ţi sfredelească pikamerul creierii, nu e tocmai uşor de suportat…
Petrinel ŞTEFĂNESCU
