Râmnicu Vâlcea, gazda etapei naționale a competiției de baschet 3X3 “Campion în Școală”
Râmnicu Vâlcea a găzduit, în perioada 10-12 decembrie 2024, etapa națională a competiției de baschet 3×3 din cadrul proiectului „Campion în Școală”. Destinat elevilor din învățământul liceal și profesional, evenimentul a reunit tineri sportivi din întreaga țară.

Competiția s-a încheiat joi, 12 decembrie, cu festivitatea de premiere desfășurată în Sala Liceului Sanitar „Antim Ivireanu”.
Turneul a adus în competiție cele mai bune 16 echipe, atât la feminin, cât și la masculin, reprezentând colegii de renume din orașe precum București, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Baia Mare, Constanța și multe altele.







