Meta
Realitatea Vâlceană

RAZII IPJ: Permise de conducere reținute pentru viteză și alcool la volan!

ACȚIUNI ALE POLIȚIEI RUTIERE DIN VÂLCEA

Polițiștii rutieri acționează în permanență pentru reducerea riscului rutier, fluidizarea traficului și creșterea nivelului de siguranță a cetățeanului.
Printre obiectivele acestei acțiuni s-au numărat și următoarele aspecte, respectiv impunerea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic; depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive; combaterea nerespectării regimului legal de viteză; deținerea documentelor obligatorii, ce permit conducătorilor auto să se deplaseze cu vehicule pe drumurile publice; precum și impunerea și menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.

Astfel, în perioada 02-04 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au organizat o acțiune, pe raza întregului județ, care a avut ca scop prevenirea și combaterea nerespectării regimului legal de viteză, verificarea deținerii inspecției tehnice periodice, valabilitatea acesteia și verificarea vehiculelor înregistrate în circulație, ce pot afecta climatul de siguranță pe drumurile publice.
Cu ocazia activităților desfășurate, au fost aplicate 359 de sancțiuni contravenționale la OUG 195/2002, dintre acestea 134 de sancțiuni fiind pentru nerespectarea limitei legale de viteză, 7 sancțiuni pentru lipsa inspecției tehnice perioadice și 218 sancțiuni pentru alte nereguli.

De asemenea, polițiștii au retras 20 de certificate de înmatriculare, din care 7 pentru lipsă ITP și 13 pentru alte abateri și au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 64 permise de conducere, dintre acestea 27 fiind reținute pentru nerespectarea limitei legale de viteză, iar 37 pentru alte nereguli constatate tot la regimul rutier.

Acțiunile de acest fel vor continua și în perioada următoare.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.