Meta
Realitatea Vâlceană

Reabilitarea drumurilor judeţene

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, face vizite de lucru în tot judeţul, dar mai ales în localităţile pe teritoriul cărora se execută lucrări de reabilitare şi asfaltare a drumurilor judeţene. Aşadar, săptămâna trecută, Cîlea a fost la Mihăeşti, unde au fost finalizate lucrările pe o porţiune de 800 de metri liniari de la sediul primăriei spre satul Buleta. Lucrările au fost finanţate de Consiliul Judeţean Vâlcea şi executate de Regia Autonomă de Drumuri şi Poduri. De asemenea, tot de curând au fost finalizate lucrările de modernizare a Drumului Judeţean 678 A. Pe această arteră de circulaţie s-a turnat asfalt pe o lungime de patru kilometri. Totodată, de câteva zile se lucrează şi în comuna Fârtăţeşti. Un alt şantier a fost organizat pe Drumul Judeţean 650 Budeşti – Ocnele Mari, inclus şi el în programul de modernizare pe acest an, prin asfaltare pe o lungime de 5,2 kilometri. Acest drum este practic distrus din cauza alunecărilor de teren, circulaţia fiind aproape impracticabilă. Un alt drum care în curand va fi reabilitat este DJ 650 Govora  Pietrari, pe o lungime de cinci kilometri. Când s-au inclus în programul de priorităţi aceste două drumuri s-a avut în vedere impactul din punct de vedere turistic, prin scurtarea distanţei pe care turiştii o parcurg între cele trei staţiuni vâlcene, Ocnele Mari, Govora şi Horezu. (A.T)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.