Realitatea Vâlceană vă recomandă „Snobii” de Julian Fellowes
Julian Fellowes, scriitor, actor şi regizor de film, s-a născut la 17 august 1949 în Cairo, Egipt. A studiat la Ampleforth, Magdalene Colege, Cambridge si Webber Douglas Academy of Dramatic Art. }i-a făcut ucenicia la teatrele din Northampton şi Harrogate, debutand în piesa „A Touch of Spring de Sam Taylor.”
A jucat în filme precum Shadowlands alături de Anthony Hopkins şi Tomorrow Never Dies, cu Pierce Brosnan. Ca scenarist de televiziune, a realizat scenariile pentru Little Lord Fauntleroy (câştigător al unui Premiu Internaţional Emmy în 1995) şi Print şi cerşetor (nominalizat pentru premiul BAFTA, 1997), la care a fost şi producător.
Scenariul său de debut a fost Gosford Park, regizat de Robert Altman, recompensat cu numeroase premii, cel mai important fiind Premiul Oscar pentru „Cel mai bun scenariu”.
Julian Fellowes a lucrat de asemenea la Bâlciul deşertăciunilor, cu Reese Witherspoon în rolul principal, şi a debutat ca regizor cu propria sa versiune a romanului lui Nigel Balkin A Way Through the Wood (cu Emily Watson, Rupert Everett si Tom Wilkinson).
Ca romancier a semnat pe parcursul anilor ’70 mai multe romane de dragoste sub pseudonimul Rebecca Greville. A debutat sub propriul nume cu Snobii (2004), după care a publicat în 2008 Past Imperfect.
„Snobii” de Julian Fellowes este prima carte pe care o semnează cu numele său real, restul romanelor publicate fiind semnate sub un pseudonim. Romanul este o satiră la adresa sistemului britanic, peronajele făcând parte din aristocraţia britanică ale zilelor noastre. Edith Lavery, eroina romanului, aparţinând burghezie de înaltă clasă. Aceasta este prezentată contelui Charles Broughton de către nişte prieteni. Contele având o avere impresionantă Edith se hotărăşte să-l cucerească. În ciuda cometariilor rudelor şi a prietenilor lui Charles, cei doi se căsătoresc dar Edith se plictiseşte repede şi fuge în lume cu un artist.
„Snobii” este o poveste care ar face cinste unei Jane Austen contemporane, amintind şi de scrierile lui Anthony Trollope sau P.G. Wodehouse.
Edith Lavery, atrăgătoarea fiică a unui contabil destul de înstărit, îşi câştiga existenţa ca secretară la o elegantă agenţie imobiliară din Chelsea. |inând să urce pe scara socială, intră în casa familiei Broughton ca o vizitatoare oarecare şi face cunoştinţă cu Charles, conte Broughton şi moştenitor al marchizei de Uckfield, care administrează proprietăţile familiei din East Sussex şi Norfolk. Potrivit rubricilor de scandal din ziare, Charles ar fi un aristocrat foarte dorit ca soţ…
În acest roman se urmăreşte povestea unui singur personaj, Edith – întruchiparea snobismului. Totul este privit din exterior, prin ochii prietenului cel mai bun al lui Edith, motiv pentru care se evidenţiază în primul rând felul în care sunt privite acest gen de persoane de către ceilalţi şi mai puţin ceea ce simt sau ce gândesc ele cu adevarat. Tot ceea ce face Edith ne este redat prin prisma înţelegii prietenului ei, actor la început de drum, ce priveşte întreaga poveste cu ochi critic şi uşor sarcasm.
Cititorul poate trage propriile concluzii asistând la discuţiile personajelor sau poate alege să se lase influenţat de perspectiva naratorului-personaj evidenţiată în cadrul naraţiunii. Accepţiunea cuvântului snob este mai mult aceea de imitarea a unui stil de viaţă decât a unor opinii sau a modei. Subiectul cărţii devine astfel ascensiunea pe scară socială. Apartenenţa la clasa nobilimii permite accesul la diferite evenimente organizate în cercul lor restrâns cum ar fi balurile şi petrecerile specifice vremii.
Edith facea parte din categoria de mijloc, iar mama ei, conştientă de acest lucru, a încercat să o facă să realizeze de mică situaţia lor materială. Astfel, personajul nostru a înţeles că ascensiunea pe scară socială nu putea fi obţinută decât prin căsătorie. Deşi faţă de mama ei nu recunoaşte acest lucru, Edith ţine cont de principiile şi conceptele mamei şi se străduieşte să obţină ceea ce vrea.
După îndelungate eforturi, Edith obţine ceea ce îşi doreşte numai pentru a realiza că lucrurile nu sunt aşa cum credea ea. Într-un moment de plictiseală, dă cu piciorul realizării ei. Opt luni mai târziu înţelege că plictiseala se producea din cauza caracterului ei nestatornic şi nu alegerii pe care o făcea şi încearcă să revină la alegerea iniţială.
Concuzia pe care o trage naratorul este aceea că motivul pentru care Edith se întoarce la prima alegere este aceea că se simţea lipsită de importanţă: „Nu-l voia pe Charles înapoi pentru virtutile lui şi nici măcar din cauza secretului ei. O făcea pentru sentimentul de importanţă asigurată care acum îi lipsea şi de care, chiar dacă nu o recunoştea, avea nevoie mai mult ca niciodată.”
Edith a realizat cât de important era ceea ce avea numai atunci când a pierdut acel lucru, iar alegerea ei a fost făcută pe criteriul fericirii. Va fi prea târziu pentru Edith să se întoarcă? Deşi prezentată ca un personaj extrem de inteligent, Edith nu încearcă nicio clipă să-şi stabilească propriile principii, probabil această trăsătură fiind specifică perioadei prezentate.
Neonilia STAN
