Meta
Realitatea Vâlceană

Realitatea Vâlceană vă recomandă: „Cum m-am vindecat de nefericire” de Gigi Ghinea

Gigi Ghinea s-a născut în Dej, a terminat facultatea de psihologie după 1990 şi acum are un cabinet privat în Bucureşti. Împărtăşindu-ne din propria experienţă de viaţă, autoarea Gigi Ghinea ne dezvăluie metoda de vindecare pe care a descoperit-o în calitate de psiholog, dar şi de om obişnuit, aflat în căutarea echilibrului interior. Metoda lui Gigi Ghinea porneşte de la premisa că fericirea este un act de voinţă şi poate fi dobândită de oricine urmează câţiva paşi simpli. Licenţiată în psihologie şi absolventă a unui masterat de psihoterapie analitică, Gigi Ghinea are o îndelungată experienţă în acest domeniu. Este cunoscută mai ales pentru apariţiile la numeroase emisiuni de radio şi televiziune.

„Cartea este o mărturisire a unei experienţe personale, este o exprimare sinceră a fiinţei, liberă de toate măştile unor roluri sociale sau profesionale. Împărtăşesc această experienţă a trezirii mele ca pe un dar celor care au nevoie de el. Totul se întâmplă din iubire. Iubirea de oameni, de semenii mei.” Prin această curajoasă confesiune, Gigi Ghinea ne deschide o nouă perspectivă asupra fericirii, văzută ca un act de voinţă şi pornind de la constientizarea resurselor interioare de a fi fericiti.

Titlul cărţii este mai mult decât incitant. Cel puţin pentru o persoană care se consideră nefericită acum sau într-un anumit moment al vieţii ei. Deşi caţi dinte oameni declară opusul, strigând sus şi tare că sunt fericiţi? Şi chiar dacă se cred fericiţi, cât de convinşi sunt de asta în cel mai ascuns ungher al sufletului lor, acela pe care îl cunoasc doar ei şi pe care nu îl deschid nimănui? “Cum m-am vindecat de nefericire” sună a reţeta-minune, a secret revelat, a piatră filozofală care nu trebuie să îţi scape. Mai ales daca tânjeşti să te vindeci de boala grea a nefericirii.

Autoarea, Gigi Ghinea, este psiholog, însă interesant este faptul că în timp ce citeşti cartea, nu simţi că ţi-ar vorbi un specialist, ci un om obişnuit. Un om cu suişuri şi coborâşuri, care a căzut şi s-a ridicat şi care a învăţat să nu-şi mai plângă de milă şi să înveţe din greşeli. Autoarea cărţii nu s-a grăbit să dea lecţii de viaţă până când nu le-a testat pe toate pe pielea ei şi până nu a interiorizat ceea ce ştia în teorie. Pentru că sunt prea mulţi oameni care vorbesc fără să pună în practică, pretinzând ca le ştiu pe toate.

Gigi Ghinea nu spune concret ce anume a determinat-o să fie nefericită, ce a dat naştere depresiilor de care vorbeşte la un moment dat. {nsă probabil că nu acestea sunt relevante, ci faptul că ea a reuşit sa treacă peste, să devină un om nou, liniştit, mai echilibrat şi împăcat cu sine şi cu ceilalţi. Şi a reuşit să se apropie de cititor tocmai prin exemplul personal. {ţi explică faptul că nu eşti singur, că fiecare are nemulţumirile lui, că oricine trece prin perioade mai dificile, însă important este să mergi mai departe cu fruntea sus. Şi aici ea vine şi spune: „Eu am reuşit! Tu de ce nu ai putea?”

Reţeta-minune de care se pomenea mai sus nu este chiar ceva ieşit din comun. Autoarea vorbeşte practic despre faptul că fericirea nu se obţine cu efort şi cu bătăi de cap, ci trebuie sustrasa din lucrurile mărunte din viaţa de zi cu zi, trebuie conştientizată şi trăită cu toată inima. Nu este nevoie să ca cineva să urmeze cursuri speciale pentru a găsi fericirea, ci o potate depista alături de cei dragi şi de necuvântatoare, care ştiu să trăiască simplu şi frumos fără să îşi facă atâtea probleme şi procese de conştiinţă.

Cititorii s-ar putea împărţi în două categorii: cei care ar spune:  “Asta e tot?”, puţin dezamăgiţi, sceptici şi mai greu de convins, şi cei care, dimpotrivă, ar exclama: “Ce simplu era! “, bucuroşi că drumul spre fericire este atât de uşor şi accesibil.

Neonilia STAN

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.