Realitatea Vâlceană vă recomandă: Cianură Pentru Un Surâs
de Rodica Ojog Braşoveanu
Rodica Ojog-Braşoveanu este considerată doamna romanului poliţist românesc. S-a născut în Bucureşti pe 28 august 1939, tatăl ei a fost avocat. A urmat primele clase la şcoala „Maison de Français” şi a continuat studiile la liceul „Domniţa Ileana” (azi „Eminescu”). În 1955 a început cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, dar a fost exmatriculată în 1956 din motive politice. După un an de muncă necalificată la fabrica de medicamente „Galenica”, a reluat studiile de drept la Iaşi. După terminarea studiilor de drept a început să profeseze avocatura.
În 1969 a debutat cu un scenariu la televiziune, iar primul roman poliţist, „Moartea semnează indescifrabil”, l-a scris la insistenţa soţului ei, actorul Cosma Braşoveanu, şi l-a publicat în 1971 la editura „Albatros”, colecţia „Aventura”. În urma succesului publicistic a renunţat la avocatură, după şapte ani de practică, şi s-a dedicat scrisului. Până în 1999, după propriile declaraţii, a publicat 35 de romane, în majoritate poliţiste, dar şi câteva istorice şi unul ştiinţifico-fantastic.
De profesie avocat, întâlnirea cu propriul destin literar a fost, dupa cum ea însăşi mărturiseşte, o întâmplare: “şi atunci, el mi-a spus: “Uite, dacă scrii cinci pagini până vin de la spectacol, te scot la bar!”(…) de aceea m-am apucat de scris, pentru că unul din visurile mele era să fiu cântăreaţă şi dansatoare de bar.” În urma succesului obţinut cu primul său roman poliţist, “Moartea semnează indescifrabil”, a renunţat la cariera de avocat şi s-a dedicat scrisului.
A fost, incontestabil, marea doamnă a romanului românesc, dar, la o atentă şi savuroasă recitire a operei sale constatăm reale calităţi de scriitoare de literatură psihologică. Primul televizor şi l-a cumpărat în 1990, pentru a putea urmări evenimentele din Piaţa Universităţii. Până atunci nici nu a vrut sa audă de un asemenea aparat, considerând că „televizorul omoară conversaţia”.
Din punct de vedere stilistic, romanele din seria istorică sunt absolut unice, limbajul folosit coborând direct din autentice cronici. De remarcat dozarea de mare fineţe a arhaismelor, astfel încât lectura oferă delicii intelectuale autentice.
„Cianură pentru un surâs” deschide Ciclul Melaniei. Are toate ingredientele genului căruia îi aparţine – mai multe crime, un cerc de suspecţi, un poliţist şi ajutorul său, suspans – şi încă ceva in plus: umor, ironie, o fină observaţie psihologică.
Acţiunea romanului se derulează rapid, introducând încă de la început cititorul în miezul conflictului – descoperirea, de către locatarii unui imobil, într-o ascunzătoare din sufrageria comună, a doua tablouri de o valoare inestimabilă -, făcându-l să trăiască alături de eroii romanului tensiunea evenimentelor, nelăsându-i niciun moment de relaxare. Schimburile de replici dintre personaje, precipitate, neaşteptate, pline de ironie şi umor creează senzaţia unui joc de şah în care fiecare mutare este atent gândită.
Personajele sunt create din contraste stârnind, prin ele însele, în cititor, sentimente ambivalente de iubire şi ură, de admiraţie şi dezgust, de apărare şi de revoltă. Deşi reunite de existenţa unui ţel comun fraudulos – vânzarea tablourilor, care ar fi trebuit predate statului, şi împărţirea banilor astfel obţinuţi – relaţiile dintre ele sunt dominate de ură, dispreţ si indiferenţă. Fiecare dintre eroii romanului nutreşte însă şi o ură imensă faţă de propria viaţă, considerând vânzarea ilegală a tabloruilor ca unica şansă de autoîmplinire. Tensiunii create prin desfăşurarea acţiunii – patru crime care se succed rapid, neaşteptat, inexplicabil – i se adaugă astfel tensiunea creată prin descrierea frământărilor interioare ale personajelor care trăiesc dureros incertitudinea atingerii momentului care ar putea să le schimbe viaţa.
Asistăm, în acest roman, la prima înfruntare dintre Melania Lupu şi maiorul Cristescu din care niciunul nu va ieşi caştigător dar care reuşeşte să captiveze şi să farmece cititorul.
Melania Lupu are “un farmec greu de definit poate, dar care te reţine imediat”. În aparenţă naivă, copilăroasă şi inofensivă – îşi petrece cea mai mare parte a timpului uitându-se la televizor, mâncând bomboane si citindu-i poveşti motanului Mirciulica – Melania este în realitate o femeie inteligentă care reuşeşte să găsească mereu soluţii ingenioase şi să influenţeze acţiunile celorlalţi folosindu-şi spiritul de observaţie şi realele calităţi de actriţă. Cu o minte de detectiv şi un suflet de infractoare, Melania işi urmăreşte tenace scopurile, nimic nereuşind să îi stea în cale.
Maiorul Cristescu este în nenumărate rânduri indus in eroare de către intervenţiile Melaniei. Deşi în final acesta rezolvă misterul crimelor şi inţelege rolul jucat de Melania, neavând însă nicio proba impotriva ei trebuie să se multumească cu gândul: “Sper să ne mai intalnim… şi sper că atunci voi avea mai mult noroc”.
Cine este criminalul? Raspunsul îl veţi afla, surprinşi, parcugând paginile acestui roman.
Ada GRIGORE
