Realitatea Vâlceană vă recomandă Simbolul Pierdut, de Dan Brown
Dan Brown (n. 22 iunie 1964 în Exeter, New Hampshire) este un autor american de thrillere detective de senzaţie, după ce a avut diverse ocupaţii (compozitor de cântece şi profesor de limbă engleză, sau mai precis de simbologie). Brown este interesat de criptografie, chei şi coduri, care sunt o temă recurentă în poveştile sale. Până în prezent, cărţile sale au fost traduse în peste 40 de limbi.
Cartea “Simbolul Pierdut” a lui Dan Brown, lansată la noi în ianuarie 2010, este prima carte a celebrului autor după o pauză de 6 ani. Romanul îl are în centru pe Robert Langdon, celebrul specialist în istorie şi ocultism. Autorul completează practic o trilogie începută cu “Codul lui Da Vinici” şi continuată cu “Îngeri şi Demoni”.
De data aceasta, aventura se conturează în jurul unei dileme: piramida masonică şi secretele Misterelor Antice păzite de francmasonerie.
În deschiderea romanului, profesorul Robert Langdon este chemat pe neaşteptate într-o seară să ţină o prelegere în clădirea Capitoliului din Washington. Însă la câteva minute de la sosirea lui, seara capată o turnură bizară, când descoperă mâna secţionată a mentorului său, Peter Solomon, marcată cu simboluri masonice. Langdon recunoaşte în macabra descoperire o invitaţie antică, menită să-l poarte pe cel care o primeşte în lumea demult pierdută a înţelepciunii ezoterice.
Mal’akh l-a răpit pe francmasonul Peter Solomon, mentorul profesorului Langdon, pentru a-l şantaja pe cel din urmă. Îi arată lui Langdon o hartă inscripţionată cu cinci simboluri. Profesorul o decodifică la un prim nivel, spunând că este o invitaţie straveche, menită să-l conducă pe cel care a descoperit-o către un adevar de neconceput, care oferă în egală măsura înţelepciune şi putere nelimitată.
Opera este rezultatul a 5 ani de cercetare şi documentare, concentrate în 12 ore de aventuri ale profesorului de la Harvard.
Elemente specifice precedentelor romane, precum: planificarea, născocirea, descoperirea, inventarea, spontanietatea sau imprevizibilul, se regăsesc şi în această carte. Aste presupune păstrarea aceluiaşi ritm alert, captivant şi deosebit de interesant, adică a unei lecturi savuroase ce provoacă dependenţă.
Eliminând sau reducând descrierile, dialogul realist, caracterizarile sau alte aspecte specifice scriitorilor, Dan Brown creează labirinturi şi puzzle-uri geniale, prin intermediul unor scene, mistere şi personaje uimitoare.
Pentru cei cu imaginaţie bogată, însetaţi de aventură şi mister, această carte este un adevărat răsfaţ.












