Meta
Realitatea Vâlceană

REFERENDUM 2012: Senatul a aprobat programul de votare de la 07.00 la 23.00

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, amendamentul senatorului PSD Dan Şova privind extinderea programului de vot la referendumul din 29 iulie la intervalul orar 07.00 – 23.00.

Propunerea senatorului PSD a fost adoptată cu 63 de voturi “pentru”, 2 voturi “împotrivă” şi 7 abţineri, în condiţiile în care votul a fost secret, la solicitarea senatorului Şerban Mihăilescu.

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va avea loc într-o singură zi, însă programul va fi extins, urmând ca secţiile de votare să fie deschise între orele 7.00 şi 23.00.

Ponta a adus ca argumente pentru extinderea programului faptul că este o zi de vară şi decizia CC care a cerut ca Guvernul să asigure o prezenţă cât mai largă la referendum.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.