Meta
Realitatea Vâlceană

Reuniunea generală a PNL, la Râmnicu Vâlcea. Angajamentul PNL pentru dezvoltarea Olteniei

Sâmbătă, 15 septembrie 2018, în Sala Cinsiliului Județean Vâlcea, a avut loc Colegiul Director al PNL Vâlcea, și reuniunea regională a organizațiilor PNL din Oltenia, reunite de conducerea PNL Vâlcea, în frunte cu președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristi Buican, și prim-vicepreședintele PNL Vâlcea, senatorul Romulus Bulacu, la care au participat: preşedintele Partidului Național Liberal, domnul Ludovic Orban, Ionel Dancă – purtătorul de cuvânt al PNL, împreună cu președinții filialelor PNL din regiunea Oltenia – PNL DOLJ, PNL Olt, PNL Mehedinti, PNL Vâlcea, Partidul Național Liberal Gorj, senatori, deputați și primari din Oltenia, europarlamentarul PNL, Marian-Jean Marinescu, şi reprezentanți din conducerea națională a PNL.
“Angajamentul Partidului Național Liberal pentru dezvoltarea Regiunii Oltenia”, un document semnat si asumat de președintele PNL, Ludovic Orban, împreună cu liderii filialelor județene PNL din Oltenia, reprezintă Planul PNL pentru Oltenia – să dezvolte în primul rând infrastructura, care izolează regiunea de restul țării şi, din păcate, ține departe investitorii.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.