Meta
Realitatea Vâlceană

Rovinieta, disponibilă şi pe mobil

Conducătorii auto din România pot achita taxa de drum către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) prin intermediul telefonului mobil, accesând aplicaţia lansată de site-ul e-rovinieta.ro şi disponibilă pentru principalele sisteme de operare smartphones de pe piaţă în acest moment – iOS, Android şi Windows Phone, se arată într-un comunicat remis joi de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

‘Aplicaţia este gratuită şi poate fi folosită de orice terminal cu o conexiune la internet. Orice persoană fizică sau juridică poate utiliza aplicaţiile de mobil pentru a genera comenzi de roviniete pentru un număr nelimitat de beneficiari sau de vehicule. Comenzile sunt plasate în funcţie de datele proprii, care, o dată introduse, sunt înmagazinate spre a fi folosite cu uşurinţă pentru comenzi viitoare. Aplicaţiile salvează de asemenea şi rovinietele emise, ajutând utilizatorul să vadă în permanenţă statusul comenzii şi să poată face o evidenţă şi un management al rovinietelor: dată începere, validitate etc.’, a declarat Radu Dinescu,secretar general al UNTRR.

UNTRR a înregistrat de la înfiinţare până în prezent peste 13.000 de membri – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.