S-a redeschis podul în calea cărbunelui
După ce, duminică, 7 octombrie a.c., a fost inaugurat podul peste pârâul Muereasca din localitatea cu acelaşi nume, în data de 9 octombrie a.c., un alt obiectiv asemănător a fost dat în exploatare. Este vorba despre podul din beton armat care asigură traversarea Văii Roşioara pe DJ 605 A, Tg.Gânguleşti – Dealul Aluniş – Berbeşti – Mateeşti – Milostea.
Executarea în regim de urgenţă a acestei lucrări a fost impusă de faptul că această arteră rutieră este singurul drum pe care se efectuează transportul cărbunelui de la exploatarea minieră Berbeşti spre CET Govora şi care prezenta pericol pentru circulaţia auto după ce o aripă a podului se prăbuşise din cauza infiltraţiilor apelor în urma precipitaţiilor abundente din luna mai a.c.
Pentru asigurarea circulaţiei pe acest drum, SC Govora SA, care şi-a asumat sarcina de a consolida podul peste Valea Roşioara, şi-a mobilizat exemplar forţele, ceea ce i-a permis să execute întregul program de lucrări în numai trei luni.
„Vreau să le mulţumesc constructorilor pentru realizarea în timp record a acestui pod fără de care n-am fi reuşit să rezolvăm problema aprovizionării cu lignit a CET Govora, tocmai acum când se apropie iarna. De altfel, inaugurarea podului de la Berbeşti încheie seria multor investiţii importante pe care le-am realizat în perioada ce a trecut din acest an. El a fost precedat de reabilitarea şi modernizarea a 27,925 km de drumuri judeţene între care se numără DJ 650, Ocnele Mari – Buneşti, DJ 677, Creţeni – Amărăşti – Glăvile – Pesceana – Şirineasa, DJ 649, Băile Govora – Pietrari, DJ 703 P, Racoviţa – Titeşti şi altele. În afara acestora, până la sfârşitul acestui an, vom mai reabilita şi moderniza alte tronsoane de drumuri judeţene în lungime totală de 43,397 km. De asemenea, în perspectiva imediată vom finaliza toate pregătirile şi organizarea de şantier pentru deschiderea lucrărilor de reabilitare şi modernizare DJ 655, Horezu – Vaideeni – Izvorul Rece – Mariţa – limită judeţul Gorj, drum care va beneficia de finanţare europeană pe structura Programului Operaţional Regional 2007- 2013”, a declarat dr.ing. Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. (A.T)







