Salubritatea stradală, oglinda oraşului nostru!
Primarul Emilian Frâncu a făcut mai multe verificări ale modului în care se realizează salubritatea stradală în oraş, aducând la şedinţa operativă de luni dimineaţă mai multe critici la adresa SC Pieţe Prest SA şi dând dispoziţie ca aspectele sesizate să fie remediate în cel mai scurt timp. Cu această ocazie, edilul-şef a prezentat mai multe aspecte specifice desprinse din vizita pe care a făcut-o la finele săptămânii trecute primăriilor din Oradea, Satu Mare şi Baia Mare, printre care constituirea unui corp de voluntari ”Râmnicu Vâlcea – oraş curat” din care să facă parte, pentru puterea exemplulului, chiar şi funcţionari publici, sau stabilirea unor echipe de salariaţi din domeniul salubrităţii cu sarcină unică de a asigura permanent curăţenia în zona ghenelor de gunoi. Totodată, primarul Frâncu a mai subliniat că în toate oraşele vizitate, menţinerea curăţeniei s-a datorat şi măsurilor coercitive severe aplicate, solicitând aceeaşi abordare şi din partea Corpului de Control şi Poliţiei Locale.







