Sâmbătă după-amiază: INTERVENȚIE pentru SALVAREA unei TURISTE din București, ACCIDENTATĂ în MASIVUL BUILA-VÂNTURARIȚA!
În după-amiaza zilei de 30 mai, în jurul orei 17:00, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Băile Olănești, împreună cu Salvamont Vâlcea și un echipaj SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, au intervenit pentru acordarea sprijinului unei femei în vârstă de 50 de ani, din municipiul București, care s-a accidentat în timpul unei drumeții desfășurate în Masivul Buila-Vânturarița.
Femeia făcea parte dintr-un grup format din alte două femei și un bărbat, care intenționa să coboare prin pădure din zona Curmătura Builei către Mănăstirea Pahomie. Pe parcursul traseului, aceasta a alunecat și a suferit o accidentare la nivelul gleznei, nemaiputând să își continue deplasarea.
Pe durata intervenției, salvatorii au ținut permanent legătura telefonică cu grupul de turiști, oferindu-le indicațiile necesare și asigurându-se că aceștia sunt în siguranță până la sosirea forțelor de intervenție.
După aproximativ patru ore de urcare prin teren accidentat și dificil, forțele de intervenție au ajuns la grupul de turiști. Femeia accidentată a fost evaluată la fața locului, imobilizată și transportată în siguranță cu targa până într-o zonă accesibilă autospecialelor de intervenție, fiind ulterior transportată la spital pentru investigații medicale suplimentare.
Pentru a evita producerea unor astfel de situații, Jandarmeria Montană Vâlcea recomandă turiștilor:
* să se informeze cu privire la gradul de dificultate al traseului ales și la condițiile meteorologice;
* să utilizeze echipament adecvat activităților montane;
* să nu plece pe trasee dificile fără o pregătire fizică corespunzătoare;
* să evite deplasarea pe trasee necunoscute sau nemarcate;
* să anunțe apropiații cu privire la traseul ales și durata estimată a excursiei;
* să solicite sprijinul autorităților prin apel la 112 atunci când se află într-o situație de pericol.
Jandarmeria Vâlcea rămâne permanent la dispoziția cetățenilor pentru acordarea sprijinului necesar și desfășurarea în siguranță a activităților turistice din zona montană.







