ŞANSE REALE CA SPERANŢELE SĂ DEA ÎN MUGURI
Viticultura românească la răscruce (IV)
Nu voi face niciun exces de optimism afirmând că viticultura românească are în această perioadă posibilitatea, dar şi marea şansă ce este dată de actualele conjuncturi externe de a reocupa locul avut altădată şi de a reintra în topul mondial al producătorilor şi exportatorilor de vin. Îmi menţin cu încăpăţânare părerea că, alături de miere, lemn şi alte produse tradiţionale, vinul poate să redevină un simbol pentru recunoaşterea României pe plan mondial. Penetrarea noastră nu cere mari eforturi şi nici mare filosofie, ne trebuie inteligenţă şi perspicacitate. De exemplu, pentru promovarea ofensivă a vinurilor în Europa şi în lume, trebuie să urmărim câteva direcţii favorizante: participarea cu standuri proprii, dacă se poate – şi se poate!, la toate târgurile internaţionale, promovarea ofensivă a vinurilor din soiuri unice româneşti, sprijin concret şi ceva mai consistent din partea statului în sporirea producţiei şi valorificării vinurilor prin acordarea de prime de export şi stimularea acţiunilor specifice de cunoaştere largă în spaţiul european şi internaţional a zonelor viticole din România, asocierea vinurilor noastre rezonante cu anumite circuite turistice etc. Legat de ultimul aspect menţionat, mi se pare necesar să aduc ca exemplu faptul că, la ora actuală, există în România patru aşa-numite „drumuri ale vinului” la care sper din toată inima să se adauge şi cel de-al cincilea drum iniţiat printr-un proiect de primarul comunei Prundeni, Ion Horia Horăscu, toate urmărind să fie promovate turismul viticol şi tradiţiile specifice în domeniu. Este un fapt care ne confirmă că avem toate datele problemei care să ne motiveze şi să ne îndemne la construcţia turismului oenologic.
Speranţele revigorării viticulturii se mai bazează şi pe iniţiativa din anul 2011 când România, împreună cu alte opt state membre ale Uniunii Europene, a semnat la Luxemburg o înţelegere privind prelungirea perioadei de plantare a viţelor nobile până în anul 2020. Avem nevoie de acest răgaz deoarece, aşa cum am mai spus, UE ne-a obligat să scoatem viile hibride în afara legii şi să interzicem de la comercializare vinurile obţinute din strugurii hibrizi. Or, pentru înlocuirea unor astfel de plantaţii neconforme cu exigenţele europene avem neapărată nevoie de mai mult timp.
Va trebui, de asemenea, să facem ordine şi pe piaţa de consum intern unde falsurile au devenit un fenomen îngrijorător. Vinurile dulci mai ales, dar şi alte soiuri de vinuri sunt falsificate în cantităţi ce nu mai pot fi în niciun fel acceptate. Ele se găsesc astăzi din belşug nu numai la drumul mare îmbiind trecătorii, ci în aceeaşi măsură prin buticuri şi prăvălii de toate categoriile. Norocul românilor este că nu sunt mari băutori de vin, fiecare consumând, în medie, 25 litri pe an, spre deosebire de alţii, – de francezi, bunăoară care consumă de două ori mai mult.
Pentru că tot suntem la capitolul de prognoze şi intenţii, aş lega speranţele noastre şi de cel de-al 36-lea Congres Mondial de Oenologie care, după 45 de ani, va fi din nou găzduit de România la începutul lunii iunie a.c. Va fi un eveniment extrem de important pentru viitorul viticulturii şi vinificaţiei la nivel internaţional având în vedere faptul că acest forum urmează să ia decizii acceptate în principiu la Congresul anterior. Mi-aş dori, de exemplu, ca reprezentanţii noştri să alinieze România la celelalte state, precum Franţa, Spania, Portugalia etc. cu străvechi tradiţii vini-viticole, care sunt hotărâte să nu accepte liberalizarea începând din 2016 a plantaţiilor şi extinderea acestora în ţări fără vocaţii tradiţionale. Este numai una din ideile care vor da teme de dezbateri la lucrările Congresului Mondial din iunie şi care vor trebui temeinic analizate, susţinute sau respinse.
Dr.ing ION CÎLEA
Vicepreşedinte al PSD pe probleme de agricultură
