Meta
Realitatea Vâlceană

Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere: 15-25 mai, activități educative și preventive în județul Vâlcea

În perioada 15 – 25 mai 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea organizează, în parteneriat cu autoritățile locale și instituțiile de învățământ, o serie de activități educative și preventive dedicate Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere.

Campania a debutat în data de 15 mai, la Școala Gimnazială „I.GH. Duca” din municipiul Râmnicu Vâlcea, prin instituirea patrulei școlare de circulație – o inițiativă ce are ca obiectiv implicarea elevilor în promovarea comportamentului responsabil în trafic și prevenirea accidentelor rutiere.
VIDEO: 47ba36ab-3bfe-4479-98f2-835c4e05bb36
Pe parcursul întregii săptămâni, în județul Vâlcea se vor desfășura activități adresate tuturor participanților la trafic:

• sesiuni informative în școli și licee;
• simulări de evenimente rutiere și exerciții demonstrative;
• acțiuni în teren desfășurate de polițiștii rutieri în zone aglomerate;
• campanii stradale de informare și distribuire de materiale educative;
• activități practice de conștientizare a riscurilor rutiere.

Scopul principal al campaniei este acela de a promova un comportament responsabil în trafic, în special în rândul elevilor și tinerilor, dar și la nivelul întregii comunități.

Patrula școlară de circulație – formată din elevi instruiți – a demonstrat eficiența educației rutiere prin metode interactive, aplicate în condiții reale. Activitatea a avut loc în zone special amenajate pentru traversare, sub coordonarea polițiștilor rutieri, oferindu-le copiilor ocazia să exerseze regulile de circulație într-un mod atractiv și sigur.

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea reamintește că siguranța rutieră este o responsabilitate comună și că prevenirea accidentelor ține de implicarea fiecăruia dintre noi.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.