Meta
Realitatea Vâlceană

Seceta prelungită a distrus, din păcate, mai bine de 80% din culturi

Aproximativ 80% din suprafața cultivată cu porumb în jumătatea de sud a județului Vâlcea este compromisă de secetă, a declarat președintele Consiliului Județean, Ion Cîlea.

În județul Vâlcea sunt peste 43.000 de hectare cultivate cu porumb. Dintre acestea mai bine de o jumătate este chiar în sudul județului și în lunca Oltului. Seceta prelungită a distrus, din păcate, mai bine de 80% din aceste culturi, efectiv, fermierii au trecut la tăierea acestuia și transformarea în furaj. La porumb se adaugă și cultura de rapiță, compromisă și ea de la seceta de anul trecut. Așadar agricultura în acest an nu va repeta rezultatele de anul trecut. În consecință, ar fi bine dacă Ministerul Agriculturii ar găsi un mod de a despăgubi pe acei fermeiri care într-un fel și-au asigurat recolta’, a precizat Cîlea.
Potrivit acestuia, nu doar porumbul a fost afectat de secet
ă, ci și legumicultura pentru cei care nu au avut în curte un sistem rudimentar de alimentare cu apă – fântâna proprie”.
„În orice caz, consecințele se reflectă în preț. Porumbul a sărit de la 0,4 bani/kg la 1,4 lei. Eu am stat de vorbă deja cu cinci din cele 11 organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații în a căuta soluții pentru revitalizarea începând cu anul 2013 a acestor sisteme. Există însă și aici un impediment, în sensul că Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare a predat echipamentele defecte”, a adăugat Ion Cîlea.
Până în 1989, în Vâlcea erau irigate automatizat 10.911 hectare de culturi agricole în localitățile din lunca Oltului – Budești, Galicea, Voicești, Orlești, Ionești, Prundeni, Mihăești Lungești și Ștefănești. În prezent, în județ nu se mai irigă niciun hectar.(A.T.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.