Meta
Realitatea Vâlceană

Şeful Tănăsoiu a prezentat bilanţul: Raportul de activitate al ITM Vâlcea pe 2013

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea şi-a întocmit raportul de activitate pentru anul trecut, iar informaţiile se referă la relaţiile de muncă şi respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă. Anul trecut, instituţia a controlat 2679 de angajatori, din care 1918 angajatori au fost controlaţi pentru verificarea respectări legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă şi 1087 angajatori pentru respectarea legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru neconformităţile constatate au fost aplicate un număr de 4488 de sancţiuni contravenţionale, din care 2078 în domeniul relaţiilor de muncă şi 2410 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
483 de vâlceni identificaţi „la negru”
În timpul controlului au fost identificate 483 persoane pentru care nu au fost încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă, fiind aplicate sancţiuni în valoare de 1.980.000 lei (pentru muncă la negru) şi au fost trimise la parchetul de pe lângă judecătorii 14 dosare pentru începerea urmăririi penale pentru angajatorii care au primit la lucru mai mult de 6 persoane şi pentru care nu s-a încheiat în formă scrisă contracte individuale de muncă. În anul 2013 au fost înregistrate 1045 de sesizări care au fost cercetate în termenul prevăzut de lege. Au fost înregistrate 41 de contracte colective de muncă şi 20 de acte adiţionale la contractele colective de muncă.

Conform evidenţelor existente la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, 20 de angajatori au efectuat concedieri colective în anul 2013.

În urma controalelor au fost dispuse măsuri pentru realizarea neconformităţilor constatate care se referă la aspecte precum: neîntocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă; neplata salariilor de către angajator; neplata concediilor de odihnă; neplata salariilor aferente timpului de muncă suplimentar; plata orelor de noapte; nerespectarea legislaţiei la concedierea salariaţilor; nerespectarea prevederilor referitoare la înregistrarea contractelor individuale de muncă conform H.G. nr. 500/2011.

14 accidente de muncă mortale la secţiuneaSecuritatea şi sătatea în domeniul muncii”

În anul 2013 Compartimentul Securitate şi Sănătate în Muncă a efectuat controale la un număr de 1087 angajatori, aplicând un număr de 2410 de sancţiuni contravenţionale.
S-au înregistrat 110 sesizări. Au fost cercetate 20 de evenimente cu urmări grave, din care: 14 accidente de muncă mortale, 4 din acestea au fost înregistrate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea deoarece angajatori aveau sediul social în judeţul Vâlcea, 4 accidente care initial au avut urmare incapacitate temporara de munca si s-au incheiat cu invaliditate, 1 accident cu invaliditate evidenta. Au fost avizate 48 de accidente de muncă cu incapacitate temporară de muncă.
Au fost dispuse măsuri pentru remedierea neconformităţilor: efectuarea instructajului de securitate şi sătate în muncă; elaborarea instrucţiunilor de lucru şi securitate şi sătate în muncă; dotarea şi acordarea cu echipament individual de protecţia muncii; dotarea locurilor de muncă cu truse pentru acordarea primului ajutor; luarea masurilor corespunzatoare pentru prevenirea caderilor de la inaltime, in gol; realizare sprijinirilor peretilor verticali la sapaturile in spatii inguste; verificarea condiţiilor la locurile de muncă pentru acordarea de condiţii deosebite de muncă; au fost efectuate controale pe timp de noapte pentru a verifica modul de respectare a legislaţiei din domeniul relaţiilor de muncă şi de securitate şi sătate în muncă”, a explicat Ion Tăsoiu, inspector şef al ITM Vâlcea.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.