Sindicaliștii protestează împotriva Noului Cod al Muncii
Uniunea Sindicală Teritorială „Cartel Alfa” Vâlcea, UJSL – CNSRL Frăția, BNS și CSDR organizează în zilele de 3,9 și 15 martie 2011 între orele 15.30-19.30, manifestări sindicale de protest sub forma de marș urmat de miting în fața Prefecturii Vâlcea, cu următoarele revendicări: NU modificării Codului Muncii prin asumarea răspunderii Guvernului; pentru scăderea fiscalității pe forța de muncă și, nu în ultimul rând, pentru măsuri active în vederea diminuării șomajului. Traseul stabilit de către sindicaliști este pe la Stadionul Municipal-Podul Vinerii Mari-Prefectură.
Din partea sindicală sunt împuterniciți să asigure și să răspundă pe măsurile privind o bună organizare a manifestărilor astfel încât acesta să se desfășoare în condiții pașnice, civilizate și să nu degenereze în acte de violență următorii: Aurel Popescu, președinte UST Cartel Alfa; Constantin Pârvu, președinte CNSRL Frăția; Lucian Marinescu, președinte CSDR-Filiala Vâlcea și Ion Gheorghe președinte BNS Filiala Vâlcea. La manifestare vor participa 1000 de persoane, respectiv 500 de angajați ai firmelor de pe platforma chimică, plus încă atâția de la celelalte societăți și instituții vâlcene.
Nicolae Jitianu, președintele Sindicatului Funcționarilor Publici și al Salariaților din Administrația Pulică Locală a Județului Vâlcea SINDAP nu va participa la miting.
Jitianu: Noul Cod al Muncii: Încă o păcăleală trasă de Guvern poporului român!
Președintele SINDAP Vâlcea ne-a vorbit despre Noul Cod al Muncii. Acesta a menționat: „După cum ne-a informat primul ministru, Emil Boc și ministrul Muncii, Ioan Botiș vor asigura numai lucruri bune adică: flexibilitate, dinamizarea forței de muncă, creșterea performanței profesionale; menținerea salariaților buni și concedierea celor care nu îndeplinesc criteriile de performanță; ridicarea capacității profesionale. Încă o păcăleală trasă de Guvern poporului român!. Adevărul este că modificarea Codului Muncii va avea efecte dezastruoase: mărirea perioadei de probă de la 30 de zile la 45 pentru angajați; mărirea perioadei de probă de la 90 de zile la 120 de zile pentru funcții de execuție. De reținut este faptul că perioada de probă nu mai constituie vechime în muncă, deci se poate interpreta că se lucreză la negru. Obiectivele de performanță individuală și de evaluare oferă dreptul exclusiv patronului de a crea norme imposibil de realizat, oferind motivul pentru concedierea salariaților pe criteriul că nu corespunde profesional. Are și un impediment financiar prin eliminarea contratului individual de muncă pe perioadă nedeterminată, fapt ce ar duce la incertitudinea unui loc de muncă; eliminarea plăților compensatorii; imposibilitatea angajatului de a mai face împrumuturi bancare.
Alte inconveniente: nu se creează locuri de muncă; se vor rula mai mulți salariați pe același loc de muncă în cazul contractului individual pe perioadă determinată; salariații vor vor sta în permanență sub amenințarea <<Vă dau afară și mâine angajez alții>>; Guvernul va disponibiliza mai ușor; vor fi săvârșite mari abuzuri din partea angajatorilor; unde sunt locurile de muncă promise? Astea sunt doar câteva dintre modificările noului Cod al Muncii care conduc spre o dictatură a fricii. Se urmărește ca disponibilizările să se facă fără consultarea sindicatelor. De asemenea se urmărește dispariția sindiatelor.
De remarcat este faptul că actualul Guvern a urmărit, pe lângă ce a rămas din economia țării distrugerea învățământului românesc; administrației locale și sistemul de sănătate.
În prezent se dorește distrugerea resurselor umane, cea mai mare bogăție a țării noastre care a mai rămas în picioare, astfel oamenii pregătiți din punct de vedere profesional vor pleca, probabil, în străinătate sau la pensie, rămânând în sectoarele statului angajații incompetenți.
În cazul în care legea va fi aprobată, sindicatele o vor ataca la Curtea Constituțională, dorindu-se totodată acest lucru și din partea politicienilor din opoziție”.
Neonilia STAN







