Solicitanţii de locuinţe sociale şi ANL vor avea acces la liste înainte ca acestea să fie supuse aprobării CL
• Frâncu e optimist dacă chiar crede că problema câinilor fără stăpân va fi rezolvat în maxim un an! Toţi am vrea să fie aşa, să scăpăm de câini… Toţi vrem, siguranţă!
• Comercianţii de flori s-au plâns la primar şi vor ca Pieţe Prest să scadă pentru şase luni a chiriei de la 700 la 500 de lei!
Cu ocazia audienţelor acordate miercuri dimineaţa, primarul Emilian Frâncu a dat o serie de dispoziţii pentru rezolvarea dolenţelor cetăţenilor veniţi la primărie. Astfel, în vederea asigurării igienei produselor comercializate în pieţele oraşului, s-a dispus ca la intrarea în aceste zone comerciale să se monteze indicatoare care să avertizeze că accesul cu animale de companie este interzis. S-a mai cerut astuparea unor gropi de pe strada Ostroveni, s-au luat măsuri pentru sprijinirea locatarilor blocului M4 din Nord în vederea eliminării prin hidroizolare a unor infiltraţii apărute la ultimul etaj şi s-a pus în vedere Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public să întreţină prin balastare unele porţiuni de pe strada Stăncioiului, pe această stradă urmând ca, anul viitor, să fie prinse pe lista de investiţii stabilizarea drumului şi realizarea unui podeţ. Tot cu această ocazie, pentru creşterea transparenţei, edilul-şef a cerut ca solicitanţii de locuinţe sociale sau pentru tineri să aibă acces la listele de priorităţi înainte ca acestea să fie supuse aprobării legislativului local. De asemenea, la cererea mai multor comercianţi de flori din pieţele oraşului, s-a dat dispoziţie către SC Pieţe Prest SA să analizeze posibilitatea scăderii pentru o perioadă de probă de 6 luni a tarifului lunar de închiriere a meselor pentru acest tip de comerţ, de la 700 lei la 500 lei. Răspunzând unor sesizări privind numărul mare de câini fără stăpân din Ostroveni, primarul Frâncu a reafirmat că în mai puţin de un an această problemă va fi rezolvată: ”Dacă această campanie naţională de eliminare a fenomenului câinilor fără stăpân a pornit ca urmare a unui tragedii ce a avut ca victimă un copil, în mod simbolic, începând cu Ziua Copilului de anul viitor, nu vor mai exista, cred, câini pe domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea. Şi asta nu prin eutanasiere, ci prin adopţii”, a declarat primarul Frâncu.
Ştefan DRAGOMIR







