Solidaritate şi şicanări: 17 consilieri locali au aprobat împrumutul de 700.000 lei pentru administraţia locală din Călimăneşti
Joi, 3 noiembrie a.c., ora 15.30, la Primăria Râmnicului, Consiliul Municipal s-a reunit în şedinţă extraordinară pentru a aproba proiectul de hotărâre privind acordarea unui împrumut de 700.000 lei, plătibil în 20 de luni, în rate egale administraţiei locale din Călimăneşti. Solicitarea a fost făcută în baza prevederile art. 36 din Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 (actualizată), privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora fondul de rezervă înscris în bugetul local “se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe bază de hotărâri ale consiliilor respective, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către alte unităţi administrativ-teritoriale în situaţii de extrema dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unităţi ori din iniţiativa proprie”.
Precizăm faptul că primarul Mircia Gutău şi-a exprimat public dezamăgirea față de lipsa de solidaritate a consilierilor absenți, (trei de la ALDE şi tot trei de la PNL), cu toate că Constantin Băzăvan (PNL) a incercat să le găsească justificări colegilor săi… Primarul Gutău nu i-a iertat” şi a punctat şi faptul că edilul din Călimăneşti este „liberal de-al lor”!
Cei 17 consilieri municipali ai Râmnicului prezenţi la şedinţa extraordinară au aprobat în unanimitate sprijinul pentru Primăria Călimăneşti.







