Meta
Realitatea Vâlceană

Stimaţi beneficiari, mergeţi şi luaţi produsele! De luni, 7 octombrie, a început distribuirea ajutoarelor comunitare

• Beneficiarii trebuie să se prezinte la depozitul de alimente din strada Ferdinand Nr. 3, din Rm. Vâlcea,  unde pot ridica produsele în zilele de luni – joi, între orele 9.00 – 14.00, iar vinerea, între orele 9.00 – 12.30.

Luni, 7 octombrie, a [nceput programul de distribuire de ajutoare alimentare din stocurile de intervenţie comunitare PEAD 2013.

Pentru acest an, la nivelul municipiului, au fost identificaţi 8625 de beneficiari – beneficiari de ajutor social, pensionari din sistemul public cu pensia sub 400 lei, persoane cu handicap grav şi accentuat sau beneficiari ai unor legi speciale cu venituri cumulate care nu depăşesc 400 lei/lunar – care sunt aşteptaţi la depozitul PEAD în zilele de luni – joi, între orele 9.00 – 14.00, iar vinerea, între orele 9.00 – 12.30. În cadrul ediţiei din 2013 a programului vor fi distribuite 9 produse alimentare, aflate, la acest moment, în cantităţi suficiente pentru toţi beneficiarii, astfel încât situaţii precum cea de anul trecut când distribuirea uleiului a fost sistată, independent de voinţa administraţiilor locale, nu se vor mai repeta. În derularea PEAD 2013 la nivelul Râmnicului sunt implicate Direcţia de Protecţie Socială a Primăriei municipiului, SC Pieţe Prest SA şi Poliţia Locală.

Listele persoanelor celor mai defavorizate din judeţ, beneficiare ale acestor ajutoare alimentare,  au fost întocmite de către instituţiile cu atribuţii legale în acest sens, iar [n urma centralizării acestor liste a rezultat un număr de 55.216 persoane eligibile pentru anul 2013 în cadrul  planului anual PEAD- 2013.

Pentru anul 2013 au fost stabilite în vederea distribuirii următoarele cantităţi de produse alimentare/beneficiar: făină 17 kg, mălai 9 kg, paste făinoase 0,500 kg, ulei 5 l, roşii în suc propriu 0,800 kg, zacuscă 0,800 kg, conservă carne porc 0,900 kg, miere 0,250 kg şi zahăr, 3 kg.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.