Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Actualitate

ATENȚIE! Azi, între orele 15:00-20:00, RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE pentru AUTOVEHICULELE cu MASA TOTALĂ MAI MARE de 7,5 tone

La data de 13 iulie a.c., în intervalul orar 15:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național din județul Vâlcea. Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, [...]

Pe 20 iulie: ACTIVITATE PREVENTIVĂ A IPJ în DRĂGĂȘANI și RÂMNICU VÂLCEA

La data de 20 iulie a.c., începând cu ora 11.00, în Parcul din municipiul Drăgășani și la data de 21 iulie a.c., începând cu aceeași oră, în Parcul Zăvoi din municipiul Râmnicu Vâlcea, polițiștii Serviciului Rutier, Biroului Siguranță Școlară și Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității vor desfășura activități preventiv-educative și de educație rutieră. [...]

Arbitrul vâlcean de handbal Mihai Pîrvu a obținut recent ecusonul IHF, după ce îl avea de șase ani și pe cel EHF

În perioada 20 iunie – 2 iulie, în Germania și Grecia a avut loc campionatul mondial masculin de tineret, la care a fost delegat și cuplul de arbitrii români Mihai Pîrvu / Mihai Potîrniche. În urma acestei competiții, trei cupluri au promovat cursul de candidați, obținând ecusonul IHF, printre acestea regăsindu-se și Mihai Pîrvu / [...]

În plin scandal al abuzurilor din centrele de asistență socială din Ilfov, primarul Gutău îi invită la Râmnic pe premierul Ciolacu și pe ministrul Budăi ca să vadă cât de bine sunt tratați seniorii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni

Apropiindu-se de aniversarea a 6 ani de la inaugurare, Centrul pentru Persoane Vârstnice din subordinea Municipalității Râmnicului funcționează la acest moment la capacitate maximă găzduind 75 de seniori cărora li se oferă cele mai bune condiții de cazare, masă, dar și de îngrijiri medicale și de specialitate prin intermediul unui corp profesional ce însumează 42 [...]

„Prietenii Parcului Național Buila-Vânturarița – Ranger Junior”, activitate în natură, la Costești

Centrul Local Mircea cel Bătrân din cadrul Organizației Naționale Cercetașii României anunță că în perioada 07-09 iulie 2023 se desfășoară prima activitate în natură din cadrul proiectului „Prietenii Parcului Național Buila-Vânturarița – Ranger Junior”, respectiv Tabără educativă de tip Ranger Junior. Aceasta va avea loc în zona Costești, sat Pietreni, județul Vâlcea. Inițiatorul acestui proiect [...]

Accident rutier la Bărbătești: Șoferița din Stoilești și un pasager din celălalt autoturism, transportați la spital

La data de 9 iulie a.c., polițiștii rutieri din orașul Horezu au fost sesizați cu privire la faptul că s-ar fi produs un accident rutier în localitatea Bărbătești. Din primele date, se pare că ar fi avut loc o coliziune între 2 autoturisme, pe DJ 646 B , în localitatea Bărbătești. În urma impactului a [...]

Au intrat cu ATV-ul într-un parapet, la Olănești! Șoferul a DECEDAT, iar pasagerul din Argeș, cu alcoolemie de 1.10 mg/l, transportat la spital

Update 10 iulie: Cele comunicate mai jos au fost primele informații de la fața locului, ulterior, după mai multe investigații a rezultat că cel decedat era de fapt pasagerul. Cercetările continuă. La data de 8 iulie a.c, Poliția orașului Băile Olănești a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier. Din primele verificări efectuate, [...]

Vâlcea mai pierde un OM: A decedat Dan Dragomir! Dumnezeu să-l odihnească!

NECROLOG A murit Dan Dragomir, personalitate complexă care a făcut performanță în toate domeniile în care s-a manifestat. Și-a legat numele de afaceri de succes din Vâlcea, la fel de bine cum a fost promotorul unor evenimente culturale marcante pentru orașul nostru; a fost un rotarian dedicat dezvoltării comunității locale, dar a și construit bazele [...]

VÂLCEA, trei medii de 10 la BAC, după contestații! 75,61%, rata de promovare

După soluționarea contestațiilor, în Vâlcea, rata de promovare este de 75,61%, peste cea de la nivel naţional, aceasta fiind de 75%. Pentru promoţia curentă, procentul celor promovaţi este de 81,6%, peste cel naţional care este de 80,5%. Au fost depuse 830 de contestații: 314 la Limba și literatura română, 250 la proba obligatorie a profilului [...]

Accident rutier, pe Valea Oltului: Un tânăr de 19 ani din Ilfov a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod

Vineri, 7 iulie, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe DN 7 s-ar fi produs un eveniment rutier soldat cu victime. Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, un tânăr, în vârstă de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, km [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.