În perioada 2-8 septembrie a.c., polițiștii rutieri și de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au organizat și pus în aplicare o acțiune la nivelul județului nostru, pentru depistarea și sancționarea abaterilor comise de participanții la trafic. Au fost constatate 6 infracțiuni, dintre care 4 pentru consum de alcool, 1 pentru conducerea [...]
10, 09, 2019 | Posted in
Ultimele ştiri |
Read More »
În luna august 2019 Serviciul Control Relaţii de Muncă al ITM Vâlcea a efectuat 93 controale, fiind dispuse 345 de măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul relaţiilor de muncă şi contractului colectiv de muncă. Au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, din care 10 avertismente şi 3 amenzi în valoare de 21.800 [...]

Din dorinţa de a transmite urările de succes cât mai multor elevi cu ocazia deschiderii noului an şcolar, primarul Mircia Gutău a făcut un adevărat tur de forţă în dimineaţa zilei de 9 septembrie 2019, reuşind să participe la festivităţile organizate la cinci unităţi şcolare din municipiu. Prima participare, de la ora 8.30, a avut-o [...]
APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 31 august – 06 septembrie 2019 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale. AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, pierderile de apă potabilă pe străzile: Aranghel, Oituz, Gib Mihăescu – Biserica Baptistă, Stolniceni, PT 39, PT 34, Măceșului nr. 13, Râureni nr. [...]
7, 09, 2019 | Posted in
Actualitate |
Read More »
Vineri dimineața, 6 septembrie 2019: Accident rutier in municipiul Rm. Vâlcea, la Raureni ( in fata la Caprice). In accident sunt implicate 3 autoturisme – 2 autoturisme si 1 autoutilitara. Sunt 3 victime, constiente, nu sunt incarcerate. Trafic blocat pe doua benzi Rm. Valcea – Dragasani. Intervin SMURD Rm. Valcea si 2 SAJ Valcea.
6, 09, 2019 | Posted in
Ultimele ştiri |
Read More »
Apreciind importanţa şi calitatea artistică a evenimentului, Societatea Română de Televiziune, prin intermediul Studioului Teritorial Craiova, va filma integral concertul de la Arenele ”Traian” de sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 19.30, ce îi va avea ca protagonişti pe Goran Bregovic şi ”Wedding and Funeral Orchestra”, alături de Elena Gheorghe, formaţia ”Steaua din Vreari” şi [...]
5, 09, 2019 | Posted in
Actualitate |
Read More »
Vineri, 6 septembrie 2019, urmare solicitării președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, adresate atât prim-ministrului Viorica Dancilă, vicepremierului Mihai Fifor, cât și ministrului finanțelor Eugen Orlando Teodorovici, va avea loc o întâlnire pe tema problemelor de la CET Govora SA. La întâlnirea de la Guvern participă președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, administratorul public Adrian [...]
5, 09, 2019 | Posted in
Ultimele ştiri |
Read More »
În urma unei colaborări de succes între Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi Asociaţia ”Mămici din Vâlcea”, 200 de copii cu situaţii materiale mai dificile au primit ghiozdane dotate cu cele necesare începerii unui nou an şcolar. Darurile au ajuns joi, 5 septembrie, la elevii din familiile care locuiesc în unităţile sociale din Ostroveni Sud şi [...]
5, 09, 2019 | Posted in
Ultimele ştiri |
Read More »
Joi dimineaţa, 5 septembrie 2019, primarul Mircia Gutău şi viceprimarul Eusebiu Veţeleanu au verificat sălile ce urmează să găzduiască, începând cu 9 septembrie, două noi grupe de creşă în municipiul Râmnicu Vâlcea. Prima oprire a fost la Creşa ”Sud”, ce funcţionează în localul Grădiniţei ”Dumbrava minunată” din Calea lui Traian, unde edilul-şef a apreciat calitatea [...]
Duminică, 8 septembrie 2019, începând cu ora 19:00, la Cinema „Geo Saizescu”, Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea prezintă deschiderea oficială a stagiunii 2019-2020, cu spectacolul „STEAUA FĂRĂ NUME” de Mihail SEBASTIAN, regia și scenografia Vlad POPESCU. Sinopsis: Spectatorii sunt invitați ca prin intermediul acestui spectacol să descopere frumusețea teatrului într-o reprezentație ce aduce pe scena [...]
5, 09, 2019 | Posted in
Actualitate |
Read More »