Deputatul Eugen Neaţă a participat la deschiderea noului an şcolar în comuna sa natală, Stoileşti, oferindu-le elevilor din clasele pregătitoare (clasa I, clasa a II-a, clasa a III-a şi clasa a IV-a) necesarul de rechizite pentru acest an şcolar. „Cu toţii ne aducem aminte astăzi, de copilărie, de ziua în care ne pregăteam cu emoţii [...]
Condiţiile impuse în contractul de furnizare a energiei termice, obligativitatea operatorului pentru pregătirea sezonului de încălzire 2017/2018 în conformitate cu Legea 325/2006 „Legea serviciului public de alimentare cu energie termică”, conducerea CET Govora SA anunţă că începând cu data de 18.09.2017 se vor desfăşura următoarele activităţi: Umplerea reţelelor de distribuţie agent termic pentru încălzire, probele [...]
11, 09, 2017 | Posted in
Ultimele ştiri |
Read More »
• Educația – sădirea iubirii dumnezeiești în sufletele copiilor Așa cum suntem obișnuiți ca la orice început al unei lucrări să cerem ajutorul lui Dumnezeu, acum, când elevii încep din nou drumul creșterii intelectuale, Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-Și reverse harul Său asupra acestora și să-i ocrotească în purtarea Sa de grijă. Educația presupune [...]
Miercuri, 6 septembrie 2017, ora 12.00, la sediul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, primarul Mircia Gutău a oficiat ceremonia de premiere a elevilor râmniceni care au obținut media zece la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017, respectiv la examenul de Evaluare Națională pentru clasa a VIII-a de anul acesta. În prezența profesorilor și părinților, precum și [...]
• Poliţiştii din Vâlcea efectuează un control direct și nouă percheziții domiciliare la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 100.000 de lei prin contrabandă cu țigări! La data de 7 septembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea,sprijiniți de polițiști din Argeș, Olt și București, efectuează un control direct și 9 percheziții [...]
7, 09, 2017 | Posted in
Ultimele ştiri |
Read More »
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea la solicitarea Hipermarket Carrefour Râmnicu Vâlcea sprijină demersurile iniţiate de angajator în vederea identificării persoanelor interesate în dezvoltarea unei cariere profesionale în cadrul hipermarket-ului care se va deschide pe terenul fostului CPL Rm. Vâlcea. În acest sens precizăm următoarele: – în cadrul ofertei depuse la sediul instituţiei [...]
6, 09, 2017 | Posted in
Actualitate,
Jobs |
Read More »
• Tot cu data de 15.09.2017 nu se mai avizează cereri de intenție privind deconectarea de la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică CET Govora aduce la cunoştinţa consumatorilor săi faptul că, pentru pregătirea reţelei de termoficare în noul sezon de încălzire 2017-2018, va proceda la încărcarea instalaţiilor de alimentare cu energie termică, începând [...]
6, 09, 2017 | Posted in
Actualitate |
Read More »
În legatură cu unele aspecte ce țin de realitate și nu de presupuneri și temeri rău voitoare venite din diverse “surse”, ținem să precizăm: Conducerea primăriei își cere scuze pentru situația nefericită a traficului auto la anumite ore din zi de pe Calea lui Traian. Modernizarea spațiului central trenează de ani buni, dar fără strădaniile [...]
Duminică, 3 septembrie a.c., pe raza județului nostru s-au produs trei accidente rutiere soldate cu răniți grav și ușor, respectiv: 1. în jurul orei 14.00 – accident rutier pe Drumul Județean 605C, la km 4+700 de metri, pe raza comunei Alunu, soldat cu rănirea a 3 persoane, dintre care doi minori de 11 ani; 2. [...]
4, 09, 2017 | Posted in
Ultimele ştiri |
Read More »
La sfârșitul săptămânii trecute, în urma cercetărilor desfășurate și a examinărilor efectuate asupra unor fragmente de urme papilare de către polițiștii Serviciului Criminalistic, din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Vâlcea, au fost identificați 4 autori de furturi din autoturisme. Constatările specialiștilor criminaliști ca urmare a analizării meticuloase și operative a fragmentelor de urme papilare constituie [...]
4, 09, 2017 | Posted in
Actualitate |
Read More »