Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Actualitate

Tabără de creaţie la Mănăstirea Hurezi

nitu

Începând cu data de 24 iunie, a început tabăra de creaţie de la Mănăstirea Hurezi, organizată cu sprijinul senatorului USL Remus Daniel Niţu. Tabăra este organizată de Asociaţia P.A.V.E.L., (Asociaţia părinţilor cu copii bolnavi de cancer, leucemii şi anemii grave), în colaborare cu Fundaţia Dumitru Drăghicescu, şi va implica 15 copii cu vârste cuprinse între [...]

Cristian Buican a fost reales în fruntea PNL pentru următorii patru ani

La evenimentul găzduit de Sala Sporturilor au participat circa 1200 de persoane Duminică, 23 iunie, la Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea, a avut loc Conferinţa filialei teritoriale liberale vâlcene.  Bătălia cea mai mare s-a dat pentru fotoliile de vicepreşedinţi ai partidului, între competitori existând diferenţe de voturi foarte mici.  Cristian Buican a fost reales [...]

CFR Călători oferă reduceri la cumpărarea cu anticipaţie a biletelor de tren

cfr

Pasagerii care optează pentru cumpărarea în avans a biletelor de tren pot obţine reduceri cuprinse între 10% şi 25% din preţul total, începând de marţi, a anunţat CFR Călători. Astfel, la achiziţionarea cumpărarea biletului înainte cu o perioadă cuprinsă între 21 şi 30 de zile, faţă de ziua efectuării călătoriei, reducerea este 25%, în timp [...]

Silvio Berlusconi, condamnat la şapte ani de închisoare

silvioberlusconi_1368080850_45470900

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi sex cu o minoră. În plus, Berlusconi nu va mai putea ocupa funcţii publice niciodată. Condamnarea nu este definitivă. Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost condamnat luni la şapte ani de închisoare în dosarul RubyGate,. În [...]

Cârcoteli şi şuşoteli

carcoteli3

Subiectul plagierii lucrării de doctorat a preşedintelui PDL, Dorel Jurcan, a iscat fel şi fel de discuţii! O fi plagiat sau nu, treaba lui, se poartă, însă cert e că într-o conferinţă de presă Dorel Jurcan chiar şi-a arătat admiraţia şi respectul pe care le are pentru PSD-istul Ion Cîlea, pentru munca ce-o depune de [...]

Ambasadorul Republicii Macedonia la Bucureşti, în vizită la Vâlcea

Macedonia

Miercuri, 19 iunie a.c, cu începere de la ora 10.00, Excelenţa Sa, Doctor Pande Lazarevski, Ambasadorul Republicii Macedonia la Bucureşti a făcut o vizită la sediul Instituţiei Prefectului judeţului Vâlcea. La eveniment au participat prefectul jud.Vâlcea, Mircea Nadolu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, subprefectul, Aurora Gherghina, viceprimarul Municipiului Râmnicu Vâlcea,  Eduard Vârlan şi preşedintele [...]

„Ziua olarului”, ediţia a XXXV-a, sărbătoare a meşterilor populari olari preţuiţi de comunitate

Ziua Olarului- Lungesti

În localitatea Lungeşti va avea loc duminică, 23 iunie a.c. cea de-a XXXV-a ediţie a „Zilei Olarului, sărbătoare a meşterilor populari olari preţuiţi de comunitate. Toate meşteşugurile şi obiceiurile transmise din tată-n fiu sunt frumoase şi pline de farmec. Ele reprezintă creaţia acestui popor înzestrat de Dumnezeu. Specificul lor de la o zonă la alta [...]

Festivalul păstoresc „Învârtita Dorului” la cea de-a 45-a ediţie

Invartita Dorului

Weekendul acesta, pe 22 şi 23 iunie va avea loc ce-a de-a 45-a ediţie a manifestării populare „Învârtita Dorului”. De 45 de ani, la Vaideeni se adună păstori din toată zona pentru „Învârtita Dorului”, o manifestare populară în care oamenii se întâlnesc pentru a se mândri cu produsele, portul şi dansul lor. Vin din toate [...]

Ziua comunei Mihăeşti, sărbătoare de suflet cu joc şi voie bună

Constantin-Barzageanu

Duminică, 23 iunie a.c., locuitorii comunei Mihăeşti sărbătoresc ziua comunei. La evenimentul care se va desfăşura în aer liber, în vecinătatea sediului Primăriei, vor participa toţi elevii şi preşcolarii din localitate. Concertul va fi asigurat de orchestra „Rapsodia Vâlceană”, condusă de Elena Stoica, directoarea CJCPCT. „Tot cu prilejul Zilei comunei noastre vom mai premia şi [...]

Comitetul Creditorilor a aprobat reorganizarea Hidroelectrica, compania revine pe piaţă

hidroelectrica

Comitetul Creditorilor a aprobat, marţi seara, planul de reorganizare a Hidroelectrica, iar compania va reveni pe piaţă probabil săptămâna viitoare, urmând ca imediat să fie iniţiată procedura de listare a unui pachet minoritar de acţiuni, a anunţat, în Guvern, premierul Victor Ponta. „ Comitetul Creditorilor a aprobat planul de reorganizare a Hidroelectrica, deci, probabil săptămâna [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.