Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Actualitate

Expoziţie la Biblioteca Judeţeană Vâlcea

FUNDAŢIA  PENTRU TINERET ELMI- Slatina din judeţul Olt  implementează   proiectul  „ Tra- Diversitate” . Astfel că vineri, 25 noiembrie 2011, începând cu ora  14.00,  la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea va avea loc o expoziţie cu produsele realizate în cadrul acestui schimb de experienţă.Timp de 6 zile, în perioada 20 – 27 noiembrie 2011, în [...]

16 Zile de Activism împotriva violenţei asupra femeii

În perioada 10 octombrie – 12 decembrie 2011, Comitetul pentru Egalitate de Gen şi Dezvoltare (GAD), în parteneriat cu Fundaţia Sensiblu şi Fundaţia IREX/Programul Biblionet, va coordona campania naţională„16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii”.  GAD este un grup de acţiune al organizaţiei guvernamentale a Statelor Unite „Corpului Păcii” alcătuit din voluntari americani şi [...]

„Micul Gates”, câştigat de o vâlceancă

O mândrie pentru noi! La Concursul Naţional de Informatică „Micul Gates”, ce s-a desfăşurat la noi la Vâlcea,  au participat elevi din judeţele Olt, Gorj, Teleorman şi Brăila au venit în Râmnic, unde, an de an, Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” organizează competiţia ajunsă la cea de-a XII-a ediţie. Concursul se împarte în trei [...]

Angajaţii din domeniul sănătăţii, perfecţionaţi în IT

În urmă cu câteva zile, la sediul Colegiului Medicilor, a fost lansat proiectul „TIC – Instrument de lucru pentru per­sonalul din sectorul sănătăţii”, proiect finanţat cu fonduri europene ce are-n vedere îmbunătăţirea adap­tabilităţii angajaţilor din sec­torul sănătăţii din judeţele Braşov, Mureş, Bistriţa Năsăud, Bacău, Vâlcea şi Hunedoara. Timp de 24 de luni, 552 de angajaţi [...]

Reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor în vizită la Primăria Râmnicului

Primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu, a avut  de curând o întâlnire cu noul Consiliu Judeţean al Elevilor, ocazie cu care tinerii şi reprezentantul Executivului local au avut o primă discuţie dintr-un şir ce se anunţă constant şi fructuos. Primarul Rădulescu a folosit această ocazie pentru a prezenta tinerilor atribuţiile Primăriei şi ale Consiliului Local Municipal – [...]

Locuitorii din Slatina vor parcări pe „Modelul Râmnicu Vâlcea”

În Slatina s-a introdus recent sistemul de parcare cu taxă, sistem care, spun locuitorii din Slatina, este unul total neinspirat şi nu este deloc în concordanţă cu realitatea. Regulamentul parcărilor cu taxă pentru 2011 este că, în unele parcări, trebuie să plăteşti de două ori: odată vigneta şi încă odată la parcomat. La dezbaterea publică [...]

Studenţii care doresc să lucreze în Germania pot depune dosarele până pe 16 decembrie 2011

Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti organizează în perioada 16 noiembrie – 16 decembrie 2011 o selecţie pentru studenţii şi masteranzii care doresc să lucreze în Germania pe perioada vacanţei de vară, timp de cel puţin 2 luni. La selecţie pot participa studenţii şi masteranzii care urmează cursuri la zi la o facultate [...]

Primarul Romeo Rădulescu: Piaţa Centrală va avea o nouă înfăţişare

Modernizarea Pieţei Centrale va fi scoasă la licitaţie au declarat reprezentanţii administraţiei locale. „Tot ce ne dorim este să finalizăm cât mai rapid lucrările de modernizare a Pieţei Centrale pentru că se va crea un disconfort având în vedere locaţia acesteia, o zonă foarte aglomerată. Detaliind proiectul de modernizare, pot spune că se va demola [...]

„Skate park” pentru vâlceni lângă Arenele Traian

Proiect 3D Skate park Rm Valcea

Primăria Râmnicu Vâlcea a amenajat, pentru această iarnă, un „Skate park” în municipiu, în zona complexului sportiv, a declarat primarul Romeo Rădulescu. “Ne-am gândit să amenajăm şi la Râmnicu Vâlcea un “Skate park” pentru pasionaţii de role şi skateboard. Suprafaţa acestui spaţiu, de lângă Arenele Traian, este de 200 de metri pătraţi şi aici vor [...]

Deputaţii au aprobat declararea zilei de 22 decembrie Ziua Libertăţii României

• 22 decembrie – dată ce a marcat începutul democraţiei în România Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, proiectul de lege privind declararea zilei de 22 decembrie Ziua Libertăţii României. Decizia a fost luată cu 285 de voturi „pentru”, şapte „împotriva” şi şase abţineri. Iniţiatorii acestei propuneri legislative sunt zece senatori şi deputaţi, atât din opoziţie [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.