Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Ultimele ştiri

Necrolog: Medic de familie vâlcean, decedat din cauza COVID19

Centrul de Permanenţă din Ostroveni a pierdut un membru important al echipei cu care această instituţie a plecat la drum: decesul cauzat de COVID-19 al doctorului Dumitru Constantin, medic de familie în comuna Şuşani, întristează deopotrivă lumea medicală şi comunitatea vâlceană. În cele opt luni în care a asigurat, alături de colegii săi, permanenţa în [...]

Vineri, 19 iunie, se redeschide Târgul de la Goranu, după trei luni de suspendare a activităţii

Închis în 12 martie, în cadrul unui pachet de măsuri menite să oprească răspândirea coronavirusului în Râmnicu Vâlcea, Târgul de la Goranu îşi va relua activitatea vineri, 19 iunie. Printre măsurile de protecţie avute în vedere se numără reconfigurarea amplasamentelor de vânzare astfel încât să se respecte distanţarea de siguranţă, dotarea cu dispensere cu dezinfectant [...]

86 elevi vâlceni, absenți la Examenul de Evaluare Națională. După contestații, rezultatele finale vor fi afișate pe 27 iunie

• Prima probă scrisă a Evaluării Naționale pentru aproximativ 172.000 de elevi s-a încheiat! În județul Vâlcea 2927 de absolvenți ai clasei a VIII-a s-au înscris la examenul de Evaluare Națională (sesiunea 2-27 iunie 2020). La proba scrisă de Limbă și literatură română au fost prezenți 2841 de candidați, iar 86 de elevi nu s-au [...]

IPJ avertizează: CIRCULAȚI cu ATENȚIE!

Având în vedere atenționarea meteorologică de COD PORTOCALIU de manifestări de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate, intensificări puternice ale vântului, valabilă în intervalul 15 iunie, ora 13:00 – 16 iunie, ora 03:00, vă recomandăm să conduceți cu prudență, să adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și să nu vă [...]

Voluntarii, implicaţi în acţiunea de sprijinire a persoanelor vârstnice. Spirit civic şi solidaritate cu persoanele aflate în situaţii dificile

Demarată la începutul lunii aprilie, la iniţiativa Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea şi în contextul restricţiilor de deplasare impuse în urma pandemiei de coronavirus, acţiunea de sprijinire a persoanelor vârstnice sau greu deplasabile să îşi facă cumpărăturile necesare prin intermediul voluntarilor a ajuns la final. La apelul de atunci al Municipalităţii au răspuns Organizaţia Naţională Cercetaşii [...]

Gospodării inundate, în șase localități vâlcene. Intervenții ISU

În urma precipitațiilor abundente, pompierii militari au acționat noaptea trecută pentru evacuarea apei provenită din precipitații în mai multe localități vâlcene. “Având în vedere prognozele hidrometeorologice, emise la nivelul județului Vâlcea care vizează manifestarea fenomenelor de vreme rea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea a dispus suplimentarea rezervelor de personal prin [...]

Se redeschide Ştrandul Ostroveni: tarifele de acces rămân neschimbate faţă de anii trecuţi

În consecinţa dispoziţiilor emise la nivel central, începând din această săptămână Ştrandul Ostroveni îşi deschide porţile pentru sezonul estival 2020, cu respectarea tuturor măsurilor în vigoare pentru menţinerea distanţării şi a unui climat de siguranţă. Tarifele de acces sunt neschimbate faţă de ultimii doi ani – 15 lei biletul de intrare pentru adulţi, 8 lei [...]

15-19 iunie 2020: Săptămâna Donatorului de Sânge, la sediul Centrului de Transfuzii Sanguine!

Anul trecut, la Shopping City Rm. Vâlcea, a fost sărbătorită Ziua Mondială a Donatorului de Sânge! Anul acesta este o sărbătoare și mai specială: între 15-19 iunie 2020 are loc Săptămâna Donatorului de Sânge, la sediul Centrului de Transfuzii Sanguine Vâlcea! “La mulți ani și multă sănătate tuturor donatorilor voluntari de sânge, adevărați salvatori de [...]

Un bărbat din orașul Rovinari, județul Gorj, a fost găsit într-o grotă de către jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Călimănești

Totul s-a întâmplat duminică, 14 iunie 2020, în jurul orelor 12.30, când echipajul de jandarmerie aflat în serviciu pe traseul montan Păușa-Stănișoara, a fost sesizat de către turiștii din zonă cu privire la faptul că la aproximativ 1 km de Mânăstirea Stănișoara se află ascuns într-o grotă un bărbat, care cere de mâncare acestora. După [...]

COD GALBEN, în intervalul 12-15 iunie! CIRCULAȚI CU ATENȚIE!

Având în vedere atenționarea meteorologică de COD GALBEN de manifestări de instabilitate atmosferică, averse, grindină, descărcări electrice, valabilă în intervalul 12 iunie, ora 10 – 15 iunie, ora 10, conduceți cu prudență, adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și să nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante. Polițiștii rutieri [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.