Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Ultimele ştiri

SPECTACOLE, ATELIERE TEMATICE ŞI EXPOZIŢII, DEDICATE COPIILOR, DE ZIUA LOR

Consiliul Judeţean Vâlcea, prin instituţiile subordonate, organizează, cu prilejul ”Zilei Internaţionale a Copilului”, o serie de evenimente dedicate copiilor, la care aceştia sunt aşteptaţi să se bucure de momente plăcute alături de părinţi, bunici şi prieteni. Vineri, 31 mai 2019, cu începere de la ora 12.00, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea [...]

Tânără din Vâlcea (Tetoiu), cercetată în Spania pentru fraudă, falsuri şi spălare de bani!

•MANDAT EUROPEAN DE ARESTARE, PUS ÎN APLCARE DE CĂTRE POLIȚIȘTII VÂLCENI Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Postului de Poliție Tetoiu au pus în aplicare un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Spania, împotriva unei femei de 29 ani, din localitatea Tetoiu. Polițiștii au executat un mandat european de arestare, [...]

2 iunie, Ziua Comunității Berislăvești! Programul evenimentului

Programul de activităţi pentru ziua comunităţii –Ediţia a IX –a 2019 Biserica Parohială cu Hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” 11:45 -12:30: Oficierea slujbei religioase pentru cuplurile ce consfinţesc -50 ani de convieţuire în credinţă şi evlavie; Stadion –Sat Berislăveşti 13:00 -13:30 –Cuvânt de deschidere: Viceprimar cu atribuţii de Primar al comunei Berislăveşti, Nicolae Popescu, [...]

RECOMANDĂRILE IPJ pentru CONDUCĂTORII AUTO și MOTOCICLIȘTII participanți în TRAFIC

Stimați conducători auto: Atenție la motocicliști! În fiecare an, odată cu încălzirea vremii, crește și numărul motocicletelor sau bicicletelor aflate în trafic, prin urmare este necesară și o perioadă de acomodare cu noii participanți la trafic. Unii conducători auto nu sunt obișnuiți încă să vadă în trafic motocicletele, nu apreciază corect distanța la care se [...]

Mesajul viceprimarului Eusebiu Veţeleanu, cu ocazia manifestarilor dedicate Zilei Armei Geniu

“Cred că despre arma Geniu se poate spune, fără vreo umbră de îndoială că este cea mai folositoare pe timp de pace şi printre cele mai eficiente pe timp de război. După cum vedeţi, am pus înainte contextul pacifist, pentru că, oricât de bine pregătiţi ar fi militarii din cadrul Centrului de Instruire pentru Geniu, [...]

Asociaţia Municipiilor din România organizează un workshop despre mediere la Râmnicu Vâlcea

Asociaţia Municipiilor din România organizează, în parteneriat cu Institutul pentru Politici Publice, la Râmnicu Vâlcea, în perioada 29 – 30 mai 2019, workshopul regional ”Medierea – soluţie alternativă în litigiile dintre cetăţean şi administraţia publică”. Iniţiativa pleacă de la mai multe premise, printre care faptul că practica medierii sau rezolvarea amiabilă a litigiilor este insuficient [...]

Au fost recepţionate lucrările de modernizare de pe alte două străzi din zonele limitrofe ale Râmnicului

Marţi, 28 mai 2019, primarul Mircia Gutău şi viceprimarii Eusebiu Veţeleanu şi Carmen Preda au recepţionat lucrările de modernizare derulate pe str. Lotrului şi pe o ramificaţie a străzii Posada din zona Copăcelu. Lucrările au afectat aproape 300 m de stradă, pe care s-a turnat covor asfaltic pe o platformă cu lăţimea de 4,25 m, [...]

REZULTATE FINALE, la EUROPARLAMENTARE, în județul VÂLCEA

REZULTATE FINALE ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2019, ÎN JUDEȚUL VÂLCEA: PNL 30, 55% PSD: 29,94 % USR-PLUS: 15,74 % PRO ROMANIA: 6,97 % PMP: 5,56 % ALDE: 5.40 % La nivel național, luni, 27 mai 2019, ora 15.00, rezultatele parțiale la alegerile europarlamentare se prezintă astfel: PNL:  26,95% PSD:  23,44% USR-PLUS: 20,08% Pro Romania: 6,74% UDMR: 6,62% [...]

În Ostroveni-Sud, 120 de locuinţe sociale urmează să se construiască cu finanţare de la bugetul de stat

Săptămâna trecută, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a trimis Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice documentaţia tehnică a execuţiei de lucrări în vederea avizării şi declanşării procedurilor de liciaţie publică pentru realizarea ansamblului de locuinţe sociale în zona de Sud a cartierului Ostroveni, pe str. Frunzişului (în vecinătatea locuinţelor sociale de la fostul cămin de bătrâni). Investiţia [...]

Consiliul Judeţean Vâlcea a alocat oraşului Horezu 3,3 miliarde lei vechi, pentru sportul local şi Cocoşul de Hurez

În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, care s-a desfăşurat joi, 23 mai 2019, aleşii judeţeni au votat, la propunerea preşedintelui Constantin Rădulescu, două proiecte de hotărâre prin care au fost alocate Primăriei Oraşului Horezu fonduri ce totalizează 330.000 lei (3,3 miliarde lei vechi). Cele două hotărâri, adoptate în unanimitate de consilierii judeţeni, reglementează asocierea [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.