Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Ultimele ştiri

Conducerea Primăriei Râmnicului a inaugurat lucrările complexe de stabilizare de pe strada Islazului

Joi, 28 martie 2019, primarul Mircia Gutău – însoţit de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu – a inaugurat lucrările complexe realizate în ultimele două luni pe strada Islazului din Goranu, lucrări menite să elimine problemele cauzate de alunecările de teren, dar şi de torenţii ce se formau cu ocazia precipitaţiilor abundente. Investiţia – iniţiată [...]

MANDATE DE ARESTARE, PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Urmăriri și Poliției orașului Bălcești au pus în aplicare un mandat european de arestare și un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de autoritățile judiciare din Danemarca, respectiv de Tribunalul Vâlcea, față de doi bărbați, din Bălcești și Valea Mare. La data de 26 martie a.c., [...]

Reducerea de 10% la plata integrală a impozitelor locale este valabilă până pe 1 aprilie

Întrucât ziua de 31 martie – stabilită iniţial ca dată-limită până la care persoanele fizice primesc bonificaţia de 10% pentru plata integrală a impozitelor datorate pentru anul în curs – cade într-o duminică, noul termen până la care se poate beneficia de această reducere a fost stabilit pentru luni, 1 aprilie. Încasarea impozitelor locale, dar [...]

2250 lei pe lună/pers, subvenție acordată angajatorilor care încadrează în muncă șomeri. Condiții

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică o serie de măsuri active ce vizează integrarea pe piața muncii a șomerilor și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Printre măsurile destinate creșterii șanselor de ocupare a șomerilor se numără acordarea de subvenții în vederea stimulării angajatorilor de a încadra pe piața muncii persoane [...]

Activitate intensă la Apavil – Centrul Exploatare Vest

APAVIL SA – Centrul Exploatare Vest a desfăşurat în perioada 16-22 martie 2019, o serie de activităţi în întreaga arie de operare. AVARII REZOLVATE. În această perioadă au avut loc mai multe intervenții pentru eliminarea pierderilor de apă în timp util, printre care: coloană de PEHD Dn32 și remediere fisură în cămin de apometru din [...]

Primăria Râmnicului amenajează mai multe parcări din oraş

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin intermediul Direcţiei Administrarea Domeniului Public, are în lucru la acest moment amenajarea mai multor parcări din Râmnic. Astfel, se desfăşoară lucrări în Ostroveni – la parcarea, dar şi la trotuarelele din zona blocului A6, bd. Pandurilor, în cartierul Nord – la parcarea de lângă blocul I 11, str. Henri Coandă, [...]

RECOMANDĂRILE IPJ pentru PREVENIREA ACCIDENTELOR RUTIERE în care sunt implicați BICICLIȘTI

Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani; Copiii sub 14 ani pot circula doar în locuri special amenajate, parcuri sau proprietăți private, iar deplasarea pe drumurile publice se face doar însoțiți de adulți; Bicicletele trebuie conduse pe partea dreaptă a drumurilor publice, cât [...]

Primarul Mircia Gutău, decis să elimine toate ”zonele negre” din oraş

Marţi, 26 martie 2019, au demarat lucrările de amenajare a unei parcări pe str. Nicolae Iorga, în vecinătatea intrării în Clubul ”Tao”, investiţie derulată de Direcţia Administrării Domeniului Public. Terenul în suprafaţă de aproape 2.400 mp – recent intabulat de Primăria municipiului, dar care, îngrădit ilegal, era neîngrijit şi folosit parţial doar de clienţii unităţilor [...]

Copiii din Diculeşti au mare nevoie de sală de sport. Deputatul Lovin intervine la vicepremierul Suciu pentru acest obiectiv

Prin intermediul unei interpelări adresată MDRAP, deputatul Dumitru Lovin i-a atras atenţia vicepremierului Daniel Suciu că, zilele trecute, s-au împlinit doi ani de când autorităţile din comuna vâlceană Diculeşti au solicitat la CNI finanţare pentru construcţia unei săli de sport. Documentându-se în legătură cu acest subiect, parlamentarul a găsit şi o adresă din aprilie 2017, [...]

Cu o medie de peste 150 de euro pe cap de locuitor, Râmnicu Vâlcea conduce detaşat în topul municipiilor din Oltenia care au accesat fonduri europene în 2018

O analiză recent publicată de platforma de presă PressHUB.ro relevă faptul că municipiul Râmnicu Vâlcea se situează pe prima poziţie la atragerea de fonduri europene în anul 2018, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, sumele accesate totalizând 17.953.208 de euro, cu o valoare medie de 152,29 euro pe cap de locuitor. Conform datelor puse [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.