Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Ultimele ştiri

Veste bună pentru locuitorii din Fețeni: A fost reparat drumul către biserică

•Primarul Mircia Gutău şi-a onorat promisiunea făcută locuitorilor din Feţeni După ce în campania electorală din 2016, primarul Mircia Gutău a fost impresionat de drama locuitorilor din zona Feţeni, în majoritate vârstnici, care erau nevoiţi, din cauza stării foarte proaste a drumului, să îşi care în pături rudele decedate până la biserica şi cimitirul din [...]

CONSILIUL JUDEȚEAN APROBĂ STIMULENTE PENTRU BRANCARDIERI ŞI PERSONALUL TESA DE LA SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ VÂLCEA

La propunerea președintelui Constantin Rădulescu, pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Vâlcea din data de 31 octombrie 2018 se va afla, la punctul 15, proiectul de Hotărâre privind acordarea de stimulente financiare lunare personalului medical și de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. „Prin adoptarea unei hotârâri, ne propunem [...]

Raportul activității APAVIL SA în intervalul 20-26 octombrie 2018

APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 20 – 26 octombrie 2018 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale. LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea inițială a terenului deteriorat în urma intervențiilor, s-au executat lucrări de amenajare prin betonare/asfaltare pe străzile Buda și Mihai Viteazu. AVARII [...]

Încă o victorie pentru SCM! Echipa vâlceană de handbal rămâne lider în campionat!

Încă o victorie pentru handbalistele vâlcene, duminică, 28 octombrie 2018: Dunarea Brăila- SCM Rm. Valcea 27-31 (13-17), in etapa 7 din Liga Florilor. Echipa noastră rămâne lider în campionat, cu punctaj maxim dupa 7 etape!

Sute de copii s-au bucurat, în Scuarul „Mircea cel Bătrân” de sărbătoarea „Micului Dovleac Înfricoşător”!

Vineri, 26 octombrie 2018, începând cu ora 15.00, în Scuarul „Mircea cel Bătrân”, câteva sute de copii s-au bucurat, în avans, de provocările lansate de „Micul Dovleac Înfricoşător”. Dansuri tematice, probe sportive, personaje mascate, acrobaţi pe picioroange şi multe alte surprize le-au fost oferite de protagoniştii unui Halloween „de groază” şi de artiştii Teatrului Municipal [...]

“Dăruieşte pentru un zâmbet”, un proiect de implicare socială demarat de Primăria Râmnicului

Începând de joi, 25 octombrie, în cartierul Ostroveni – parcarea de lângă Parcul Catedralei a fost amplasat un container pentru strângerea de donaţii sub formă de haine din partea locuitorilor municipiului. Recipientul dedicat pentru astfel de acţiuni a fost furnizat de către Primăria din Kromeriz – Cehia, în baza legăturilor de colaborare existente între cele [...]

Ziua Armatei Române, sărbătorită la Vâlcea! Ceremonie, la Monumentul Independenței

79df0fbb-7197-4af3-a442-43a33faccc66

Joi, 25 octombrie 2018, începând cu ora 10.00, Instituția Prefectului Județului Vâlcea a organizat ceremonia militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori, desfășurată cu ocazia „Zilei Armatei României”, la Monumentul Independenței din Municipiul Râmnicu Vâlcea. După discursurile primarului Mircia Gutău, președintelui Consiliului Județean, Constantin Rădulescu și prefectului Florian Marin, a urmat [...]

Sărbătoare pentru copii, sub semnul ”Micului Dovleac Înfricoşător”, în Scuarul Mircea cel Bătrân

Vineri, 26 octombrie 2018, începând cu ora 15.00, cei mici sunt aşteptaţi în centrul Râmnicului, în Scuarul Mircea cel Bătrân, pentru a se bucura, în avans, de provocările lansate de ”Micul Dovleac Înfricoşător”. Dansuri tematice, probe sportive, personaje mascate, acrobaţi pe picioroange şi multe alte surprize le vor fi oferite de protagoniştii unui Halloween ”de [...]

Conducerea Primăriei Râmnicului a reabilitat zona din vecinătatea Monumentului Independenţei

Miercuri, 24 octombrie 2018, primarul Mircia Gutău împreună cu viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu au inaugurat lucrările de reabilitare din vecinătatea Monumentului Independenţei de la poalele Dealului Capela. În zonă s-a intervenit pentru desfacerea pavajului existent, realizarea de terasament în vederea măririi suprafeţei de pavaj, realizarea unei infrastructuri pietonale adecvate, amenajări peisagistice de calitate, [...]

Adversar dificil pentru S.C.M. Rm. Vâlcea în turul 3 al Cupei EFH

În turul 3 al Cupei EHF, SCM Rm. Vâlcea va întâlni pe Herning-Ikast Handbold din Danemarca. Manșa tur se va juca în deplasare, pe 10 sau 11 noiembrie ac., iar returul la Rm. Vâlcea, în Sala Sporturilor Traian, pe 17 sau 18 noiembrie 2018. La tragerea la sorți au participat, din partea clubului vâlcean, Gabi [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.