Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Editorial

Cârcoteli (pe) bune şi (ne)bune

carcoteli3

Cea mai tare declaraţie a primarului Rădulescu l-a uimit şi pe cel mai tare realizator de emisiuni: „ Dacă domnul Gutău va putea să candideze la Primăria Râmnicului, atunci, din respect pentru el, n-o să mai candidez eu. Altfel, n-am nicio problemă!” Ce-or zice ceilalţi, dar şi Gutău!?! Viaţa amoroasă a unui tânăr bate filmul. [...]

Să apărăm aurul verde al ţării

Ne doare sufletul când vedem cum au ajuns să se taie fără milă pădurile din judeţul Vâlcea şi nu numai. Efectul tăierilor masive din ultimii ani ne afectează pe toţi, indiferent dacă locuim in mijlocul unui oraş sau la marginea unei (foste) păduri: poluare, alunecări de teren, schimbări climatice majore. Cu toţii contribuim la această [...]

Cârcoteli (pe) bune şi (ne)bune

carcoteli3

Ceea ce anticipa preşedintele Ion Cîlea în şedinţa consilierilor judeţeni s-a şi întâmplat: toate punctele de pe ordinea de zi a şedinţei de luni, 31 octombrie 2011, a Consiliului Judeţean au fost atacate în contencios administrativ şi, implicit, suspendate de către prefectul judeţului Vâlcea, Petre Ungureanu. Cert este faptul că neînţelegerile dintre cei doi sunt [...]

Cârcoteli (pe) bune şi (ne)bune

carcoteli3

Miercuri, de Sfântul Dumitru, chef mare la Restaurantul „Topolog”, toată spuma politicii vâlcene a participat la ziua primarului de la Dănicei, Dumitru Pirneci. Dacă presa „vuia” despre neînţelegerile dintre Dorel Jurcan şi Mircia Gutău, iată că, la această petrecere, toată lumea era binedispusă, cei doi erau chiar unul lângă celălalt, semn că nici urmă de [...]

Să apărăm aurul verde al țării

Ne doare sufletul când vedem cum au ajuns să se taie fără milă pădurile din județul Vâlcea și nu numai. Efectul tăierilor masive din ultimii ani ne afectează pe toți, indiferent dacă locuim in mijlocul unui oraș sau la marginea unei (foste) păduri: poluare, alunecări de teren, schimbări climatice majore. Cu toții contribuim la această [...]

Cârcoteli (pe) bune şi (ne)bune

carcoteli3

Un afacerist vâlcean este foarte nemulţumit deoarece administraţia locală nu prea „colaborează” cu patronii! Mai exact că primăria nu prea-l susţine în proiectele sale, şi, de, e nevoie şi de artă în judeţul nostru, mai ales că locuitorii oraşului au acces gratuit la astfel de evenimente!!! Poate, pe viitor, se va încheia un parteneriat benefic [...]

Inimă de român

Faptul că majoritatea străinilor ne cataloghează ca fiind ţigani, hoţi, săraci şi alte apelative demne de toată ruşinea, prin vizita ambasadorilor sportului românesc la noi la Vâlcea, demonstrăm încă o dată că nu este chiar aşa! La noi în ţară s-au născut, au crescut şi au devenit cunoscuţi în toată lumea oameni din sport, din [...]

Bine aţi revenit acasă, domnule Gutău!

Faptul că Mircia Gutău a fost eliberat din închisoare, iar acum a revenit la Vâlcea, va ţine mult timp prima pagină a ziarelor locale şi nu numai. Această ştire a făcut înconjurul ţării, fiecare post naţional de televiziune, dar şi ziare naţionale, toţi au anunţat această ştire demult aşteptată de majoritatea vâlcenilor. Acum va veni [...]

Dezastrul bac-ului 2011

Cei care n-au luat bac-ul astă-vară au sperat că poate-poate… sesiunea din toamnă va fi mai lejeră. Spre dezamăgirea candidaţilor, montarea camerelor de supraveghere nu le-a dat posibilitatea nici măcar să întoarcă privirea în stânga sau în dreapta! Cred că este pentru prima dată când au fost depuse atâtea contestaţii, dar dacă ei aveau nota [...]

Cârcoteli (pe) bune şi (ne)bune

carcoteli3

Sâmbătă 3 septembrie a.c., fiica unui important om de afaceri vâlcean se căsătoreşte. Foarte multe persoane cunoscute vor participa la fericitul eveniment care va avea loc în restaurantul Zăvoi. Şi noi, redacţia Realitatea Vâlceană, îi urăm tinerei Diana „Casă de Piatră” şi să fie fericită alături de alesul ei! Neînţelegerile dintre conducerea PDL şi prefectul [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.