Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Eveniment

Recomandările polițiștilor pentru pietoni și șoferi, pentru siguranța în trafic

Pentru a nu cădea victime accidentelor rutiere, polițiștii vâlceni vă recomandă să ţineţi seama de câteva reguli de circulaţie: – traversaţi străzile sau drumurile numai pe marcajul pietonal (zebră), prin dreptul indicatoarelor trecere pentru pietoni, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora; – înainte de a traversa prin aceste locuri, [...]

Decizii ferme ale PNL Vâlcea: fără blaturi cu PSD!

Joi, 22 august 2019, în cadrul ședinței Biroului Politic Județean (BPJ) al PNL Vâlcea s-au adoptatat o serie de decizii privind excluderea din partid a 5 membri din cadrul organizației PNL Popești. Astfel, Măgura Aurora, primarul localității Popești, împreună cu 4 consilieri locali (Cojocaru Elena Daniela, Vladu Vasile Lucian, Pîrvu Vasile Dănuț și Cîrstea Daniel [...]

Decizii ferme ale PNL Vâlcea: fără blaturi cu PSD!

​Joi, 22 august 2019, în cadrul ședinței Biroului Politic Județean (BPJ) al PNL Vâlcea s-au adoptatat o serie de decizii privind excluderea din partid a 5 membri din cadrul organizației PNL Popești. Astfel, Măgura Aurora, primarul localității Popești, împreună cu 4 consilieri locali (Cojocaru Elena Daniela, Vladu Vasile Lucian, Pîrvu Vasile Dănuț și Cîrstea Daniel [...]

S-a semnat Acordul de parteneriat între Consiliul Județean Vâlcea și Primăria Bălcești pentru reînființarea spitalului de la Bălcești

Miercuri, 21 august 2019, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat, alături de primarul Constantin Aleca, un Acord de Parteneriat în vederea implementării investiției „Reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Spitalului orăşenesc Bălceşti, judeţul Vâlcea”. În cadrul parteneriatului, Consiliul Județean Vâlcea va aloca și suma de 276.224 mii lei, necesară realizării studiilor preliminare predării amplasamentului. [...]

Viceprimarul Vețeleanu: Continuăm reabilitarea termică a blocurilor din Râmnic!

Miercuri, 21.08.2019, la ora 10.00, în Sala de Consiliu a Primariei municipiului s-a desfășurat conferința de presă de lansare a proiectului “Reabilitare termică a blocurilor de locuințe din municipiul Râmnicu Vâlcea: P9, C12, P2, P6, P8” – cod SMIS 121021, finanţat din fonduri POR 2014-2020. Lansarea proiectului “Reabilitare termică a blocurilor de locuințe din municipiul [...]

Acordul de Parteneriat între Consiliul Județean Vâlcea și Primaria Vlădești pentru implementarea proiectului „Complex Servicii Balneare” Vlădești a fost semnat

Luni, 19 august 2019, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a fost prezent la Vlădești unde a semnat, în prezența consilierilor locali și a primarului Adrian Cosac, un nou Acord de Parteneriat în vederea implementării investiției ”Complex servicii balneare în comuna Vlădeşti”. În cadrul parteneriatului, Consiliul Județean Vâlcea va aloca și suma de 300.000 lei, [...]

Liberalii râmniceni strâng semnături pentru o Românie normală!

Luni 19.08.2019, de la ora 17.00, în centrul Râmnicului, la Ceas, a avut loc deschiderea oficială a acțiunii de strângere de semnaturi pentru susținerea candidaturii lui Klaus Iohannis, pentru un nou mandat în funcția de Președinte al României. La acest eveniment au participat peste 70 de liberali vâlceni. După întâlnirea din centrul Râmicului, liberalii prezenți [...]

Liberalii vâlceni au strâns semnături pentru o Românie Normală!

Luni, 19 august 2019, de la ora 17:00, în centrul Râmnicului, la Ceas, a avut loc deschiderea oficială a strângerii de semnături pentru susținerea candidaturii lui Klaus Iohannis, pentru un nou mandat în funcția de Președinte al României. La acest eveniment au participat peste 70 de liberali vâlceni. După întâlnirea din centrul Râmicului, liberalii prezenți [...]

De marţi, 20 august, se pun în vânzare biletele la concertul lui Goran Bregovic de la Arenele ”Traian”. Preț, 50 lei!

Începând de marţi, 20 august 2019, se vor pune în vânzare biletele la concertul susţinut de Goran Bregovic, alături de ”Wedding & Funeral Orchestra”, şi de Elena Gheorghe împreună cu formaţia ”Steaua de Vreari”, având în deschidere spectacolul ”Classics meets Jazz” al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, eveniment ce va avea loc sâmbătă, 7 septembrie 2019, de [...]

Investiție la Dăești: Căminul Cultural din Sâmbotin, aproape de inaugurare

O nouă investiție majoră realizată în Comuna Dăești este aproape de inaugurare. Cel mai probabil luna viitoare, localnicii vor putea beneficia de Căminul Cultural de la Sâmbotin. Valoarea investiției este de aproximativ 300.000 de euro. Au fost făcute lucrări de reabilitare și modernizare prin schimbarea învelitoarei, termosistemului, refacerea scărilor interioare și exterioare, înlocuirea tâmplăriei, refacerea [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.