Primarul Mircia Gutău continuă consultarea cu toți reprezentanții asociațiilor de proprietari – acțiune ce se desfășoară etapizat, prin întâlniri cu președinții și administratorii din zone bine delimitate, până la acoperirea completă a tuturor cartierelor din Râmnicu Vâlcea. Printre subiectele discutate se numără situația parcărilor de reședință, furnizarea energiei termice în sistem centralizat, nivelul taxelor și [...]
Zilele aceasta, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost prezentă la GREEN ENERGY & ROMENVIROTEC 2026, un eveniment internațional dedicat energiei verzi, managementului deșeurilor, gestionării apei și soluțiilor smart city, desfășurat la Romexpo. Instituția a participat, de asemenea, cu un stand de expoziție, unde au fost prezentate o parte dintre proiectele implementate de municipalitate cu finanțare [...]
Senatorul PSD Vâlcea, Andra Bică, a adresat o interpelare noului ministru al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, privind reducerea numărului de locuri la clasele de arte plastice și teatru din cadrul Liceului de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea. “Semnalul a venit din partea Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Râmnicu Vâlcea, a Consiliului Județean [...]
Luni, 2 martie, în prezența administratorului public al Municipiului Râmnicu Vâlcea, Andreea Iordache, la autobaza ETA S.A. de pe strada Depozitelor s-a făcut recepția cantitativă a celor 15 microbuze electrice și a celor 15 stații de încărcare lentă achiziționate în cadrul proiectului cu finanțare prin PNRR „Extinderea transportului public de călători – etapa a II-a”. [...]
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a finalizat proiectul „Creșterea eficienței energetice în imobilul Dispensar TBC” (situat în Calea lui Traian nr. 126, lângă sediul CEC Vâlcea), proiect care a beneficiat de o finanțare nerambursabilă în valoare de 1,258 mil. lei prin PNRR. În urma lucrărilor realizate (termoizolarea pereților exteriori, reabilitarea termică a planșeului spre pod și [...]
Patru ani de la izbucnirea conflictului din Ucraina: 1 din 3 copii rămâne dependent de asistență umanitară, iar integrarea profesională rămâne o provocare majoră. Peste 350.000 de persoane sprijinite în România de World Vision La patru ani de la izbucnirea conflictului din Ucraina, amploarea crizei umanitare rămâne severă. Conform evaluărilor World Vision, unul din trei [...]
24, 02, 2026 | Posted in
Eveniment |
Read More »
ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE PENTRU SIGURANȚA COPIILOR ÎN MEDIUL ONLINE: „Un block salvează viața”! În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat activități de informare și prevenire în cadrul proiectului „Un block salvează viața”, în două centre comerciale din municipiul Râmnicu [...]
Târgul Mărțișor 2026 se deschide din acest weekend! Ediția din acest an a Târgului Mărțișor va debuta vineri, 20 februarie, iar până în 8 martie cei care doresc să ofere în dar un simbol al sărbătorii tradiționale a Dragobetelui, al primăverii, sau al respectului și admirației pentru doamnele și domnișoarele care ne fac viața mai [...]
Rata șomajului în Vâlcea: 3,24%, la final de ianuarie Potrivit datelor centralizate de AJOFM Vâlcea, rata șomajului în județul Vâlcea a ajuns la 3,24% la 31 ianuarie 2026. La sfârșitul lunii trecute , în evidențele instituției figurau 4.506 șomeri, dintre care 2.206 femei și 2.300 bărbați.
17, 02, 2026 | Posted in
Eveniment |
Read More »
Începând cu 16 februarie 2026, Romsilva-Parcul Național Cozia anunță că drumul spre Cascada Lotrișor a fost redeschis și acum se poate ajunge din nou fără probleme. După perioada în care accesul a fost blocat, traseul este liber, iar cascada își așteaptă vizitatorii cu același peisaj spectaculos și aer curat de munte. Momentul perfect pentru o [...]
16, 02, 2026 | Posted in
Eveniment |
Read More »