Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Eveniment

Asistaţii sociali care refuză nejustificat un loc de muncă nu vor mai primi bani de la stat

Miercuri, 20.06.2018, în plenul Camerei Deputaţilor, a fost adoptată propunerea legislativă referitoare la modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare. Această propunere legislativă aparţine deputaţilor ALDE, Ştefan Alexandru Băişanu este iniţiator, iar coiniţiatori sunt Ică Florică Calotă, Constantin Avram, Marius Surgent şi subsemnatul. Aşa cum bine spunea [...]

Ion Tănăsoiu, șef ITM: Măsuri obligatorii în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă

Măsurile prevăzute de Ordonanta de Urgentă nr. 99/2000 se aplică pentru asigurarea protecţiei persoanelor încadrate în munca în perioadele în care, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, se înregistrează temperaturi extreme. În sensul prevederilor ordonanţei de urgență mai sus menționate, prin temperaturi extreme se înţelege: „ temperaturile exterioare ale aerului, care: a) depăşesc +37°C sau, corelate [...]

CIECH Soda România începe vacanţa la Casa Pinocchio

Echipa CIECH Soda România a livrat diverse mingi de fotbal, seturi de tenis de masă, fileuri de tenis, jocuri de masă şi peste 45 de articole pentru joacă în spaţiu deschis, ca sprijin pentru o vacanţă activă, copiilor de la Casa Pinocchio din Băbeni. Cadoul de sfârşit de an şcolar a inclus şi două televizoare [...]

Poliţiştul vâlcean Ion Diaconu, alături de Formaţia PROMETEU, în emisiunea LA MĂRUŢĂ

Joi, 14 iunie a.c., polițiștul de investigații criminale, Ion Diaconu, din cadrul Poliției orașului Brezoi a participat împreună cu formația sa, PROMETEU, la emisiunea difuzată de PRO TV, LA MĂRUȚĂ. Polițiștul este de ani buni, solistul trupei rock, Prometeu, alături de alți 3 membri, participând în fiecare an la diferite spectacole, în întreaga țară.Recent, el [...]

Mihai Eminescu a fost omagiat în fața teiului și a statuii sale de la Centrul Eparhial al Râmnicului

Slujba de pomenire săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, urmată de manifestările duhovnicești culturale desfășurate vineri, 15 iunie 2018, în fața teiului și a statuii poetului Mihai Eminescu de la Centrul Eparhial al Râmnicului, au reașezat în conștiința celor prezenți sentimentul respectului valorilor naționale. Aceasta, pentru că teiul și bustul poetului Mihai Eminescu [...]

Lovin încearcă să atragă fonduri pentru bisericile din Vâlcea

Având în vedere că Secretariatul de Stat pentru Culte este o structură de specialitate a administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului şi coordonată de premierul României, prin SGG, recent, deputatul Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea, a interpelat-o pe Viorica Dăncilă în legătură cu situaţia bisericilor şi mănăstirilor care au nevoie de fonduri şi ar putea [...]

Condiții excelente la Ștrandul din Ostroveni

b45a227d-2840-4e97-b414-8cf5397e6a38

Baza de agrement din Ostroveni vă așteaptă în fiecare zi să vă relaxați în condiții excelente! De la 1 iunie s-a deschis Ștrandul din Ostroveni, ocazie cu care primarul Mircia Gutău a anunţat că facilităţile sunt ca și anul trecut: pensionarii şi copiii având acces gratuit la bazinele cu apa sărată și apă dulce din [...]

AJOFM: 2,96%, rata șomajului în luna mai. Vâlcea are înregistrați peste 4000 de șomeri

La sfârşitul lunii mai 2018, rata şomajului înregistrată la nivelul judeţului Vâlcea a fost de 2,96 %. Totalul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii mai 2018 a fost de 4820 persoane. Din totalul șomerilor înregistrați, un număr de 2247 erau femei. La sfârșitul lunii mai 2018, din totalul şomerilor înregistraţi, 1514 persoane au fost indemnizate şi [...]

Cafeneaua Liberală a tinerilor din PNL Vâlcea, la a III-a ediție

Organizația de Tineret a PNL Horezu, împreună cu TNL Vâlcea, a organizat la Horezu, o noua ediție a evenimentului „Cafeneaua Liberală”. Temele principale au fost preocupările tinerilor, proiectele acestora în anul centenar, dar și importanța menținerii pilonului II de pensii și cum îi afectează o eventuală desfințare a acestui fond de către actuala guvernare PSD-ALDE. [...]

Festivalul “Cireșarii”, la Dănicei

Duminică, 10 iunie 2018, comuna Dănicei a fost gazda celei de a 48-a ediţii a „Festivalului Cireşarii” care a reunit tineri din trei județe: Argeș, Olt și Vâlcea. Primarul Dumitru Pirneci a prezentat localnicilor, oficialităților și invitaților la acest eveniment, un raport privind viitoarele proiecte ale administraţiei locale. Așa cum era și normal, atmosfera a [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.