Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Eveniment

Poliţia Locală sancţionează şoferii care parchează neregulamentar pe străzile şi trotuarele din municipiu

În prima jumătate a lunii martie, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea au constatat 199 de contravenţii ca urmare a nerespectării unor prevederi ale OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, şi ale HCL nr. 396/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru păstrarea ordinii şi [...]

Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00-05:00 este restricționată, cu unele excepții!

ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV-2 În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă. Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali [...]

Din 15 martie, RESTRICȚII în VÂLCEA din cauza creșterii numărului de cazuri COVID-19

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vâlcea, potrivit unei hotărâri adoptată vineri, au introdus restricții în Râmnicu Vâlcea incepand de luni, 15 martie, și in alte șapte localități pentru o perioadă de șapte zile, din cauza creșterii numărului de cazuri Covid-19. Restaurantele şi cafenelele din interiorul clădirilor, sălile de jocuri de noroc, cinematografele, teatrele şi [...]

OPERATORI ECONOMICI, amendați pentru NERESPECTAREA legii DEȘEURILOR și PROTECȚIEI MEDIULUI

ACȚIUNE PE LINIE ECONOMICĂ ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI MEDIULUI ȘI AL RECICLĂRII DEȘEURILOR Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul celor din cadrul Poliției municipiului Drăgășani au acționat în Drăgășani, Călimănești și Budești pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul protecției mediului și al reciclării deșeurilor, punându-se accent pe activitatea deșfășurată în centrele de [...]

CEZ Vânzare simplifică procedura de contractare prin completarea online a unui singur formular: https://www.cezinfo.ro/liberalizare/

CEZ Vânzare pune la dispoziția clienților săi modalități simple de a opta pentru o ofertă din piața liberă: ✓ direct la https://www.cezinfo.ro/liberalizare/ ✓ pe www.cez.ro, accesând pop-up-ul Citește mai mult din mesajul automat, dedicat liberalizării ✓ prin accesarea secțiunii https://www.cezinfo.ro/produse/ Furnizorul de energie electrică și gaze naturale CEZ Vânzare a extins până la 30 iunie [...]

Elevii fără acces la educație au pierdut 24 de săptămâni de școală! Crește rata abandonului școlar

World Vision România face cronologia unui an de la prima zi de școală online: Elevii fără acces la educație au pierdut 24 de săptămâni de școală. Riscurile să asistăm la creșteri record ale ratei de abandon școlar sunt foarte mari • Astăzi, 11 martie, se împlinește un an de la declararea oficială a pandemiei şi [...]

Faptele bune prind rădăcini: CEZ plantează 10 000 mp de pădure în comunitatea sa

Grupul CEZ întâmpină sezonul regenerării și Ziua Internațională a Femeii cu o nouă inițiativă cu #energiepentrubine. Între 22 – 26 februarie, partenerele de business au fost invitate să adopte stilul care le dă energie și să își activeze simțurile preferate. Cele 5 simțuri au fost completate de un al șaselea – bunătatea. 10 000 mp [...]

Primăria municipiului a premiat un cetăţean al Râmnicului la împlinirea vârstei de 100 de ani

Luni, 8 martie 2021, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea l-a premiat pe domnul Oscar Szavuj cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani. Festivitatea de premiere s-a derulat la locuinţa sărbătoritului, acestuia fiindu-i înmânată Diploma ”Vârsta de Aur”, precum şi o indemnizaţie aniversară în valoare de 1.000 de lei. Este prima acţiune de acest fel [...]

Prefectul Sebastian Fârtat, reconfirmat în funcție. Robert Achim, noul subprefect al Vâlcii

Joi, 4 martie 2021, prefectul Sebastian Fârtat a fost reconfirmat în funcție, după depunerea jurământului. Tot în cadrul ceremoniei, Robert Vasile Achim, membru USR PLUS, a fost învestit în funcția de subprefect al județului Vâlcea.

Stimați cetățeni, respectați măsurile de protecţie sanitară şi distanţare fizică!

ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV-2 În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă. Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.