Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Principal

La invitaţia preşedintelui PAS, Constantin Rotaru, delegaţie din Coreea de Nord, în vizită la Râmnicu Vâlcea

Delegatie Coreea2

Luni, 9 septembrie a.c., la invitaţia preşedintelui Partidului Alianţa Socialistă, Constantin Rotaru, o delegaţie a Republicii Populare Democratice a Coreei (Coreea de Nord), a vizitat Râmnicul. Primul popas a fost făcut la Prefectură, unde ambasadorul acestei ţări Kim Son Gyong s-a întâlnit cu prefectul de Vâlcea, Mircea Nadolu, al doilea a avut loc la Consiliul [...]

De ziua comunei Fârtăţeşti, primarul Voicescu a inaugurat mai multe investiţii, dar cea mai importantă, o Biserică!

Fartatesti

Pe data de 8 septembrie, de Sf. Marie Mică, primarul Nicolae Voicescu a organizat prima ediţie a Zilei Comunei Fârtăţeşti, iar pentru acest important eveniment, social-democratul a pregătit un spectacol folcloric cu muzică şi dansuri populare şi, nu în ultimul rând, a inaugurat mai multe investiţii finalizate în acest mandat: două baze sportive, sistemul de [...]

Descoperire impresionantă în Vâlcea: cel mai mare tezaur monetar de pe teritoriul României

tezaur

Un localnic din comuna Goleşti, judeţul Vâlcea, a descoperit un tezaur de peste 50 de kilograme de monede de argint otomane, de la începutul secolului al XV-lea, şi a înştiinţat autorităţile competente. Un cetăţean din Goleşti a descoperit un tezaur de peste 50 kilograme de monede otomane de la începutul secolului al XV-lea şi a [...]

Peste 55.000 de vâlceni beneficiază de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană

Ajutoare UE

La sfârşitul săptămânii trecute, grupul operativ din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea care monitorizează pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor privind acordarea de ajutoare persoanelor defavorizate pe baza Planului anual european de furnizare produse alimentare (PEAD) a efectuat o primă analiză asupra stadiului de organizare a acestei activităţi. Potrivit datelor statistice, de ajutoarele alimentare oferite prin programul european [...]

Exclusiv: Întâlnire de gradul III la Consiliul Judeţean în care s-a decis viitorului platformei chimice

consiliu judetean thumbnail

Miercuri, 20.08.2013, la ora 12.00, a avut loc o întâlnire la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea unde au participat Marcel Popa, secretar de stat în Departamentul Energiei; Bogdan Badea, secretar de Stat în Ministerul Economiei; Constantin Baican, consilier, Ministerul Energiei; Laurenţiu Ciurel, director general, Complexul Energetic Oltenia; reprezentanţi ai conducerii societăţii „SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea” [...]

Consilierii judeţeni au votat noul Consiliu de Administraţie al CET Govora

cj site

Chiar dacă PDL-işii au decis să se abţină, proiectul a trecut! Miercuri, 21 august, ora 10.00, a fost programată să aibă loc şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, cu opt proiecte de hotărâri sau informări, plus punctul „Diverse” pe ordinea de zi. Alături de preşedintele CJ ,Ion Cîlea, vicepreşedinţii Dumitru Persu şi Bogdan Pistol şi [...]

Ajuns la cea de-a 45-a ediţie, Festivalul naţional Cântecele Oltului”, sărbătorit la Călimăneşti

Calim4

În zilele de 17 şi 18 august, la Călimăneşti a avut loc a 45-a ediţie a festivalului naţional de folclor „Cântecele Oltului”, festival al ansamblurilor folclorice din judeţele străbătute de râul Olt, eveniment la care au participat primarul Florinel Constantinescu, presedintele CJ, Ion Cilea, vicepresedintele CJ, Bogdan Pistol, foarte multi consilieri locali si judeteni, locuitori [...]

Restructurările sunt în curs de desfăşurare în sistemul Finanţelor Publice vâlcene

finante2

188 de finanţişti vâlceni au primit preavize. În contextul reorganizării Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în curs de desfăşurare, de la 1 august a.c., Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea a preluat o serie din atribuţiile Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, fiind arondată teritorial Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova. Cu [...]

S-a inaugurat ,,Posada Aqua Center”

2

În municipiul Râmnicu Vâlcea a fost inaugurată vineri, 9 august a.c.,  într-un cadru oficial,  o nouă atracţie din arealul turistic vâlcean, Complexul de Agrement „Posada Aqua Center”. Festivitatea de deschidere a noului complex de agrement a avut loc la ora 11:00, cu un ceremonial religios, urmat de vizitarea complexului şi s-a încheiat cu tăierea panglicii [...]

Noutăţi privind timbrul de mediu pentru autovehicule

timbru-mediu

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, potrivit art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 16/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490/02.08.2013, au intervenit modificări privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Astfel, începând cu 5 august [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.