Meta
Realitatea Vâlceană
Category archives for: Principal

Pârtia de schi de la Vidra se va deschide în 22 decembrie

IMG_7832

Prefectul Mircea Nadolu a verificat miercuri, 12 decembrie a.c., stadiul lucrărilor de execuţie al investiţiei „Pârtia de schi de la Vidra – Obârşia Lotrului”. Conform informaţiilor obţinute de la reprezentantul Guvernului în teritoriu, pârtia de schi, cu o lungime de aproximativ 5 km, se va deschide în jurul datei de 22 decembrie, anul curent, iar [...]

După redistribuire, Vâlcea are 12 parlamentari la ,,butoanele” României

principal

Rezultat surprinzător în urma redistribuirii naționale a voturilor: pe lângă cei 9 parlamentari USL, aleși din prima, de drept, redistribuirea a mărit în județul Vâlcea numărul de parlamentari, de la 9 la 12. Astfel, două au revenit Partidului Poporului Dan Diaconescu (PP-DD), un deputat și un senator PP-DD, este vorba de  Florinel Butnaru pentru Senat, [...]

Ho-ho -ho, dragi copii! Moș Crăciun vine la River Plaza Mall

Luc Mosu

• Acest proiect este realizat de Georgiana Codreanu, elevă la Liceul de Arte, o fire ambițioasă care, la numai 19 ani, a vrut să le facă o surpriză copiilor din Râmnic. S-a străduit foarte mult, dar a reușit. Veți vedea rezultatele! Să tot avem astfel de liceeni la noi la Vâlcea! • Când și unde [...]

In urma redistribuirii, Vâlcea are 12 parlamentari

Parlamentari judetul Valcea

Uniunea Social Liberală a obţinut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare de duminica trecută, după numărarea totală a voturilor, conform datelor furnizate marţi de Biroul Electoral Central. La Camera Deputaţilor USL a obţinut 58,63% dintre voturi, ARD – 16,50%, PP-DD – 13,99%, UDMR – 5,13%. La Senat USL a obţinut 60,10%, ARD – 16,70% , PP-DD [...]

Descinderi la hackerii din Vâlcea. Prejudiciul se ridică la 4 milioane de dolari

hackeri

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul   S.C.C.O. Gorj, au procedat la  destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 20 de învinuiţi, specializat în săvârşirea de fraude informatice. În acest sens, procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează un număr de 27 de [...]

Vâlcenii au ales să fie reprezentaţi în Parlament în unanimitate de USL

USL

Vâlcenii au decis să fie reprezentaţi în Parlamentul României doar de candidaţii Uniunii Social Liberale (PSD – PNL). Astfel în urma numărării voturilor în majoritatea secţiilor de votare din judeţ, parlamentarii care ne vor reprezenta în următorii patru ani (care au obţinut peste 51 la sută din voturi în colegii) sunt: Camera Deputaţilor Costi Rădulescu [...]

Sondajele ne-au confirmat: Victorie zdrobitoare a deputatului Vasile Bleotu în Colegiul Drăgășani

primar 3

Președintele CJ și primarii îl susțin • Deputatul Vasile Bleotu conduce detașat în această competiție electorală, susținut de un electorat care îi este favorabil și care pe 9 decembrie spune cu încredere DA unui om politic solidar, puternic și competitiv. • Chiar dacă se bucurau unii de decizia Curții de Apel București, degeaba însă, decizia [...]

De ce îl susţin din toată inima pe Vasile Bleotu ?

Principal pentru site

Ziua de 9 decembrie, când vor avea loc alegerile parlamentare, reprezintă o miză uriaşă pentru România şi pentru fiecare cetăţean al ţării. De rezultatul votului va depinde structura viitorului Guvern care va trebui să facă faţă unor provocări extraordinare, să lupte pentru eradicarea sărăciei cronicizate în perioada ianuarie 2009 – mai 2012. Uniunea Social Liberală [...]

Deputatul Vasile Bleotu, câștigător detașat la alegerile din 9 decembrie

Untitled

Primarii din Colegiul Drăgășani îl susțin pe Bleotu • Ion Cîlea, președintele PSD Vâlcea, președintele Consiliului Județean, garantează pentru Vasile Bleotu! Experiența celor doi în administrație dovedește că într-adevăr Vasile Bleotu merită să fie deputat pe Colegiul Drăgășani • De 1 Decembrie, deputatul Vasile Bleotu a depus o coroană în cinstea eroilor căzuți pentru apărarea [...]

O șansă pe timp de criză: O firmă multinațională deschide o fabrică la Râmnicu Vâlcea

SONY DSC

•200 de locuri de muncă disponibile, urmând ca în viitor, după începerea activitățtii de producție, să mai fie angajate și alte persoane. Marți, 27 noiembrie a.c., a avut loc la sediul AJOFM Vâlcea o întâlnire între conducerea instituției și reprezentanții firmei Faurecia Seating Talmaciu SRL în vederea stabilirii ultimelor detalii privind selecția de forță de [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.